MENIU

Reacția lui Vîlceanu la ratingul negativ: „Decizia agenţiei reprezintă un semnal pentru România de a continua politicile fiscal-bugetare”

Dan Vîlceanu / Inquam Photos

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat vineri, 22 octombrie 2021, ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB - pentru datoria pe termen lung în valută şi perspectiva negativă, informează Ministerul Finanţelor.

„Decizia agenţiei reprezintă un semnal pentru România de a continua într-un ritm susţinut politicile fiscal-bugetare, planurile de reformă şi de investiţii asumate pentru următorii ani", a declarat ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu.

Nivelul ratingului recomandat investiţiilor este susţinut de nivelul datoriei guvernamentale şi al serviciului asociat acestuia sub nivelul ţărilor din aceeaşi categorie de rating, precum şi de nivelul PIB -ului pe cap de locuitor, indicatorii de guvernanţă şi de dezvoltare a capitalului uman, precum şi de apartenenţa la Uniunea Europeană.

Totodată, agenţia menţionează ca aceşti factori de susţinere a ratingului sunt contrabalansaţi de deficitele gemene încă ridicate, de un nivel istoric slab al consolidării fiscale şi de nivelul relativ ridicat al datoriei externe nete.