Reacția lui Carmen Dan după ce un polițist în misiune a fost rănit de un agresor
Ziua si agresiunea la adresa politistilor. Cel mai recent caz s-a petrecut in orașul Sângeorz-Băi. Un politist a fost lovit în cap cu o bâtă în timp ce voia să aplaneze un scandal. Omul legii a fost transportat la Spitalul din Bistrița, unde, de altfel, a ajuns și agresorul, împușcat în abdomen de colegul agentului de politie. Bărbatul împușcat a decedat pe masa de operație.
O patrulă de poliție din Sângeorz-Băi a fost trimisă aseară să intervină într-un scandal izbucnit între doi bărbați.
În momentul în care a încercat să-i conducă la unitatea de poliție pe cei doi agresori aceștia i-au lovit pe cei doi polițiști cu o bâtă în zona capului, iar în sprijinul agresorului a venit un prieten al său.
Polițistul rănit la cap, dar și agresorul au fost transportați de urgență la spital. Acolo au mai ajuns, însă, și alte persoane.
”Un bărbat de 25 de ani cu plagă împușcată în abdomen, plagă împușcată în coapsa stângă, o femeie de 56 de ani, cu plagă împușcată antebraț drept, un bărbat de 47 de ani cu fractură de peroneu stâng și încă un bărbat de 25 de ani este internat în secția ORL”, potrivit medicilor.
Bărbatul împușcat în abdomen a decedat în timpul intervenției chirurgicale. Din acest motiv, s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele polițistului care a tras pentru a-și apăra colegul. Cazul este cercetat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
În acest context, dezbaterile pe pachetul legislativ care ar trebui să întărească autoritatea poliţiştilor continuă şi luni, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan, pentru Realitatea TV.
”Siguranta incepe sa devina o problema. Numai in 2017 au fost peste 200 de actiuni de ultraj si mi s-a raspuns din multe directii ca nu sunt multe. Eu zic ca sunt, ca trebuie sa ne ingrijoreze acest fapt, pentru ca nu vorbim de autoritatea politistului, ci de a statului”, a declarat Carmen Dan.