Reacția Elenei Lasconi după ce s-a zvonit că avea note mici: „Primii ani de facultate au fost foarte grei”
Elena Lasconi, candidata la prezidențiale, a reacționat după ce informații ascunse din CV ul ei au ieșit la iveală. Șefa reziștilor a terminat una dintre cele mai slabe universități din România cu note extrem de mici, la cursurile din facultate.
Aceasta spune că în urma examenului de licență a obținut nota 9,20, 8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență. De asemenea, ea a postat pe facebook un clip în care a dezvăluit că a avut profesori foarte buni și i-a fost greu.
„Disperarea contracandidaților mei e mare. Nu știu ce să mai caute despre trecutul, prezentul și poate și viitorul meu.
Primii ani de facultate au fost foarte grei, pentru că munceam zilnic câte 16 ore pe zi și eram mamă singură cu un copil de crescut. Vă mărturisesc că de multe ori mă gândeam că nu o să reușesc să termin facultatea, pentru că cerințele erau foarte mari. Mulți au renunțat. Cu toate acestea, m-am ambiționat, m-am organizat și am reușit să termin facultatea”, a spus Elena Lasconi.