MENIU

Reacția dură din PNL, după protestul de la Min. Sănătății: George Simion îi dezinformează și se folosește de români

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: Trebuie să condamnăm ferm astfel de acţiuni

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, l-a acuzat pe preşedintele AUR, George Simion, că îi „dezinformează” pe românii şi îi foloseşte ca masă de manevră în propriul interes electoral. Reacția liberalilor vine după incindentele grave produse la un protest împotriva vaccinării obligatorii, la care a participat și liderul AUR.

"Asistăm azi la un nou protest marca AUR, cu violenţe, îmbrânceli şi scandal. George Simion dezinformează românii şi foloseşte populaţia în propriul interes electoral, cu unicul scop de a destabiliza societatea şi de a semăna ură şi dezbinare. Vedem şi astăzi duplicitatea liderului AUR: în timp ce îndeamnă oamenii la nevaccinare, declară nonşalant că şi-ar vaccina copiii. Cu alte cuvinte, siguranţa pentru ai lui şi haos şi riscuri de sănătate pentru români”, a scris Stroe, pe Facebook.

El a declarat că este „periculos deja” că astfel de episoade apar frecvent, din cauza dezinformărilor făcute cu bună ştiinţă „de formaţiuni politice nocive”, cu un discurs clar împotriva intereselor românilor.

„Noi toţi trebuie să condamnăm ferm astfel de acţiuni. Ele au un potenţial destabilizator care nu are ce căuta într-o societate europeană democratică puternică. De altfel, informaţiile pe care le propagă AUR nu au în realitate nicio bază reală: strategia de vaccinare doar oferă acces gratuit celor care doresc să se imunizeze, fără să instituie obligativitatea vaccinării. Este scris negru pe alb, dar asta nu contează. Instrumentele electorale cu care operează George Simion şi AUR sunt doar minciuna şi propaganda”, a completat Ionuţ Stroe.

Membri, parlamentari şi simpatizanţi ai AUR au protestat, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii, faţă de proiectul de lege prin care „se încearcă introducerea vaccinării obligatorii”, au cerut demisia ministrului Alexandru Rafila şi au solicitat retragerea din dezbatere publică a Strategiei Naţionale de Vaccinare.

 

Preşedintele AUR, George Simion, aflat printre protestatari, a afirmat că AUR va apăra întotdeauna drepturile omului.

„AUR refuză dictatura. Vaccinarea nu este acum obligatorie. Fiţi alături de noi, alături de AUR. Unul dintre cei patru piloni pe care AUR îi are este libertatea. Vom ieşi mereu în stradă pentru libertate, pentru drepturile noastre”, a spus Simion.

Senatorul AUR Claudiu Târziu a explicat că protestul este justificat de proiectul de lege prin care „se încearcă introducerea vaccinării obligatorii, act de neacceptat pentru români, care iubesc libertatea”