Reacție halucinantă a lui Mircea Badea în timpul mitingului PSD
Mitingul PSD a fost prilej pentru Mircea Badea să jubileze și mai ales să atace violent protestatarii #Rezist.
Mircea Badea s-a simțit foarte bine la mitingul PSD și a postat mai multe fotografii și clipuri video în care a atacat vioplent protestatarii #rezist.
Ulterior, vorbind la televizor, el s-a declarat în Nirvana, văzând că protestatarii #rezist ”se tăvălesc în chinuri”.
„S-a întâmplat o chestie foarte, foarte tare azi în Piaţa Victoriei. Mă uit la cum înjură ăştia pe Facebook, toţi hashtagienii ăştia descreieraţi, absolut scoşi din minţi sunt. Şi îmi place mult chestia asta, trăiesc o Nirvana văzându-i pe ăştia cum se tăvălesc în chinuri, mă desfăt cu chinurile lor. Ei anunţau foarte şmecheri, pentru că nu li s-a opus nimeni până acum şi li s-a permis o şmecherie absolută şi ilegitimă, cum or să facă ei duminică un mare miting de susţinere a lui Kovesi. D-abia aştept“, a spus Badea.