MENIU

Reacția Patriarhiei, după ce un preot ar fi cerut o ”donație” pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Patriarhul Daniel cere iertare în urma scandalurilor sexuale din rândul bisericii ortodoxe

Patriarhia Română dezavuează orice iniţiativă a unor persoane din rândul clerului de a constrânge pe cineva să "doneze" bani pentru edificarea Catedralei Neamului, după ce un post de televiziune a mediatizat cazul unui preot din București care a cerut unor părinți, pe lângă taxa de botez de 200 de lei, și o donație de 50 de lei pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului.

"Donaţiile presupun libertatea totală a donatorului şi optarea pentru gestul frumos al donaţiei în perfectă cunoştinţă de cauză. Din această perspectivă, gestul preotului, care a fost sesizat de presă, este unul total neinspirat şi regretabil", a declarat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Preotul în cauză, părintele paroh Nicolae Gavrilă al Bisericii de pe strada Jean Steriadi din Sectorul 3 nu a negat în faţa reporterilor că a impus această donaţie.