MENIU

Reacția lui Ponta, în cazul femeii decedate pe câmp, după ce fost externată de la Spitalul Brașov

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat miercuri, la Brașov, referindu-se la situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde la sfârșitul săptămânii a fost externată o bătrână de 82 de ani în papuci și halat și care a decedat pe un câmp, că managementul unității medicale nu trebuie făcut de Guvern.

"L-am întrebat pe ministrul Sănătății despre ce este vorba și mi-a spus că Spitalul Județean se află la Consiliul Județean nu doar în Brașov, ci în toată țara. Ministerul Sănătății va trimite joi la Brașov corpul său de control, însă măsurile care pot fi luate nu pot fi luate de la București. Știu că și în Brașov — și împărtășesc acest lucru — susțineți ideea unei cât mai mari descentralizări. De aceea, spitalele sunt la județ și am vrea să descentralizăm și responsabilitatea, nu de câte ori se întâmplă ceva la județ este de vină Bucureștiul. Nu este corect. Repet, după ancheta care o vor face instituțiile statului, dacă este de schimbat ceva la legislație schimbăm, dacă ține de managementul spitalului județean sunt convins că CJ va lua măsurile care se impun", a afirmat premierul.

Victor Ponta a adăugat că politicile publice naționale privind lista de medicamente compensate, pachetul de bază și salarizarea medicilor se rezolvă pe plan național. Însă, potrivit premierului, managementul unităților medicale în sarcina autorităților locale nu trebuie făcut de Guvern, ci de consiliile județene.

Prim-ministrul este convins că, deși în acest moment CJ Brașov nu are un președinte, Consiliul Județean va lua deciziile pentru toate instituțiile care sunt în subordinea sa.

 Mai multe pe Agerpres