Răzvan Cuc, contrazis oficial! Comisia Europeană nu a suspendat finanțarea autostrăzii Sibiu - Pitești
Comisia Europeană nu a transmis nicio scrisoare de suspendare a finanţării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu-Piteşti, ci o scrisoare de observaţii prin care cere informaţii suplimentare cu privire la acest proiect, a informat Ministerul Fondurilor Europene, la solicitarea Agerpres.
Reacţia MFE vine în urma postării fostului ministru al Transporturilor Răzvan Cuc pe pagina sa de Facebook, potrivit căreia Comisia Europeană a trimis o notificare de suspendare a finanţării din fonduri europene pentru autostrada Sibiu-Piteşti din cauza unor probleme pe mediu.
De asemenea, MFE precizează că solicitarea Comisiei Europene pentru informaţii suplimentare nu afectează în niciun fel implementarea proiectului, care este în desfăşurare.
"Cererea de finanţare a fost transmisă Comisiei Europene spre evaluare în data de 25 octombrie 2019. În data de 23 decembrie 2019, CE a solicitat autorităţilor naţionale informaţii suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru răspunderea la solicitarea de informaţii din partea CE este de două luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului, care este în desfăşurare. Comisia Europeană nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observaţii", explică MFE.
Citește AICI postarea lui Răzvan Cuc!