Răzvan Ciobanu a uimit şi după moarte: cum trăia în apartament. Prietenul lui rupe tăcerea
Răzvan Ciobanu a murit într-un accident de maşină, luni, 29 aprilie. Designerul s-a stins la 43 de ani.
Noi detalii despre accidentul în care și-a pierdut viața designerul ies la iveală. Potrivit unor surse apropiate anchetei, airbagurile mașinii s-au deschis la 126 de km pe oră. Răzvan Ciobanu a fost înmormântat alături de alţi membri ai familiei sale, respectiv bunicul şi străbunicul din partea tatălui.
Răzvan Ciobanu a reuşit să uimească opinia puiblică şi după moarte. Sorin Oprea, cel mai bun prieten al lui Răzvan Ciobanu, a vorbit despre cum trăia designerul.
"Eu nu am intrat în apartamentul lui Răzvan deoarece mirosea extraordinar de urât. Am plecat spre casă, am sunat-o pe mama lui şi mi-a zis că în două, trei ore, ajunge în Bucureşti şi cum ajunge mă sună şi dacă pot să o ajut să îi aleagă haine lui Răzvan, să aibă cu ce să îl îmbrace la Constanţa, să îl aducă în Bucureşti.
După două, trei ore, am mers acolo… Devastată, exact cum a zis şi doamna avocat. Toate hainele erau aruncate pe jos, adică nu toate, câteva din ele. Răzvan avea perioade. Avea perioade când era ordonat, avea perioade când nu-i păsa de nimic şi tot ce era în jurul lui nu conta şi na. Erau căzute haine pe jos, era mizerie, rahat de pisică. Asta şi mirosea în halul ăsta. Era ca şi cum e un apartament nelocuit de ceva vreme”, a declarat Sorin Oprea la Xtra Night Show, la Antena 1.