MENIU

Răzvan Cherecheș: "În luna august, tulpina Delta va deveni majoritară". Cum explică expertul dezinteresul românilor față de vaccinare și cât de periculos va fi valul 4 al pandemiei

Răzvan Cherecheș, profesor sănătate publică

Dezinteresul românilor din ultima perioadă față de campania națională de vaccinare este pus seama unei "combinații de factori" de către Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică. Potrivit expertului, faptul că relaxările au fost emise în ciuda faptului că nu s-au atins țintele propuse de guvern au contribuit la atitudinea relaxată față de vaccinare. 

"Factorii care contribuie la ritmul scăzut de vaccinare sunt relaxările, cum spuneam, (...) campania de vaccinare care nu este customizată pe diferite grupuri țintă și nu au fost implicați cei din comunitate: medicii de familie, pentru care nu s-au făcut programe speciale de informare și materiale pe care să le poată transmite mai departe, nu s-a făcut un parteneriat cu cultele religioase, nu s-au oferit stimulente suficient de mari ca să stimuleze vaccinarea și acesta este motiv pentru care populațiaare reticență la vaccinare", a afirmat Cherecheș la Realitatea PLUS.

Întrebat dacă România este pregătită pentru un nou val, având în vedere situația din Spania - care devine alarmantă odată cu creșterea exponențială a contaminărilor în rândul tinerilor, dar și trendul crescător al cazurilor din Marea Britanie și Portugalia, expertul a răspuns: "Creșterea numărului de cazuri va apărea și la noi probabil în câteva săptămâni. Noi suntem cam cu o lună, o lună jumate în spatele UK din cauza felului în care are loc fluxul de persoane. Și la noi deja există varianta Delta, și la noi deja există transmiteri intracomunitare. Cel mai probabil undeva, în luna august, tulpina Delta va deveni majoritară și în România. Trebuie să ne pregătim pentru că vom avea un val 4 la toamnă, nu există nicio îndoială, și nu vom avea procentul de persoane vaccinate care să protejeze suficient".

În opinia sa, pentru a putea convinge tinerii  români să se vaccineze este nevoie de campanii de informare și de oferirea de stimulante.

"Aceste metode funcționează. În toate țările în care s-au aplicat aceste metode s-a crescut rata de vaccinare. Unul dintre motivele pentru care, în țările din vest, există un procent mare de infectați în rândul persoanelor tinere, este pentru că vaccinarea s-a făcut în primul rând în ordinea priorităților, prima dată fiind vaccinate persoanele în vârstă, în timp ce la noi au fost vaccinați mai mult sau mai puțin la grămadă. (...) Dacă am fi avut un procent de vaccinare mai mare, tinerii ar fi fost mai acoperiți decât în vest, dar, din nefericire, procentul este prea mic ca să facă diferența", spune expertul. 

Răzvan Cherecheș spune că, din tomană, se va ține cont în primul rând de rată de vaccinare și abia apoi de cea de incidență, și asta deoarece cea din urmă este "mai mult sau mai puțin corectă".

Prin urmare, din toamnă putem spune că restul Europei se va raporta la România având în vedere că rata noastră de vaccinare.

"Singura variantă de protecție și în față valului 4 și a valurilor viitoare este vaccinarea", a conchis expertul de sanatate publica.