Razie în Capitală: Polițiștii de la rutieră au prins zeci de șoferi băuți și drogați la volan
A fost razie din nou, în Capitală, iar polițiștii de la rutieră au prins zeci de șoferi care s-au urcat la volan amețiti de aburii alcoolului ori sub influența drogurilor. Autoritățile au dat amenzi în valoare de 13.000 de lei și au întocmit cinci dosare penale.
Amenzi de mii de lei au fost date la razia de aseară din Capitală. Polițiștii au prins la volan mai mulți șoferi fie băuți fie sub influența substanțelor interzise. Totodată, au fost întocmite cinci dosare penale.
Printre ei, și un tânăr care deși spunea că nu a consumat canabis, rezultatul testului a fost pozitiv. Acesta a fost condus la sediul INML, iar permisul de conducere i-a fost reţinut pe perioada cercetărilor.
Pentru alţi conducători auto, alcoolul a fost problema. Băuţi bine, s-au urcat la volan, iar pentru o vreme vor fi pietoni.
Oana Pârvan - agent Brigada Rutieră: „Și în această seară, polițiștii brigăzii rutiere au acționat pe străzile din Capitală, în vederea asigurării de ordine și siguranță rutieră și totodată pentru reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic. Numai în mai puțin de o oră, au fost depistați trei conducători auto, doi dintre aceștia conducând sub influența substanțelor psihoactive și unul dintre aceștia sub influența băuturilor alcoolice”.
Polițiștii trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care se supun atât șoferii inconștienți cât și ceilalți participanți la trafic. Brigada Rutieră Bucureşti va mai organiza astfel de acţiuni de amploare.