MENIU

Razie de amploare în Urziceni și Bărbulești. Amenzi pe bandă rulantă

Razie Ialomita

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu sprijinul efectivelor de jandarmi au acționat pe 3 februarie pe raza Municipiului Urziceni și a comunei Bărbulești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale precum și pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de alertă. Conform realitateadeialomita,net, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 20.000 de lei și au constatat în flagrant 7 infracțiuni.

Au fost controlate în trafic 168 de autovehicule, legitimate peste 300 de persoane și verificate 14 societăți comerciale. 

Doi tineri, în vârstă de 18 ani și 29 de ani, din comuna Bărbulești și municipiul Urziceni, au fost surprinși în timp ce conduceau autoturisme, fără a poseda permise de conducere, respectiv cu dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, tânărul în vârstă de 29 de ani era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul Drager fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt bărbat de 32 de ani, din comuna Bărbulești, a fost depistat pe raza municipiului Urziceni având asupra sa un cuțit. A fost condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Mai multe articole despre:
Ialomita amenzi rutiere