MENIU

Răzbunarea cruntă a unui interlop din Iaşi după ce a fost înjurat în trafic

Răzbunarea cruntă a unui interlop din Iaşi după ce a fost înjurat în trafic

Un tânăr de 20 de ani, din Iaşi, membru al clanului Tănase, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar lovit un bărbat din Vaslui, după care i-a distrus maşina cu sabia. Scenele violente au avut loc în faţa unei terase din Iaşi care, la momentul incidentului, era plină de clienţi.

Jean Mărăraşu, zis Brăileanu, este acuzat de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire, distrugere şi ameninţare, doar prima dintre infracţiuni putând fi investigată fără a fi nevoie de plângerea prealabilă a victimei. Scenele violente în care a fost protagonist cel poreclit Brăileanu au avut loc în seara zilei de 25 iunie, când Jean şi fratele său, Narcis Constantin, se deplasau cu un BMW seria 5 pe strada Smârdan, din Iaşi. După o şicană în trafic cu un şofer din Vaslui, Cătălin N., care conducea un Renault Laguna, interlopii au decis să îl urmărească. I-au blocat vehiculul în faţa unui restaurant, unde a avut loc întreg tărăboiul.

"În timp ce Constantin Narcis a deschis portiera persoanei vătămate şi purta o discuţie în contradictoriu cu acesta, Mărăraş Jean a venit lângă autoturism cu o sabie în mâna dreapta, a lovit cu pumnul stâng în faţă pe persoana vătămată, iar apoi a lovit cu sabia geamul lateral stânga spate al autoturismului, precum şi aripa stângă spate şi tripla stânga spate ale autoturismului persoane vătămate. De faţă au fost mai multe persoane, incidentul consumându-se la câţiva metri de terasa restaurantului care, la acea oră, era plină de clienţi", potrivit unor surse citate de adevarul.ro.

Mai multe articole despre:
clanul Tănase interlop Iaşi măcel Iaşi