MENIU

"Războiul se va muta în Occident". Ameninţarea unui lider Al-Qaida

Liderul Abu Mohammad al-Joulani

Şeful Frontului al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, a avertizat popoarele din Occident, într-o înregistrare audio difuzată duminică pe Internet, că prelungirea atacurilor împotriva jihadiştilor din Siria "va deplasa bătălia" în ţările lor.

"Liderii voştri nu vor plăti doar preţul războiului, veţi plăti un preţ scump", a avertizat Abu Mohammad al-Joulani într-un mesaj adresat popoarelor din Occident, pe care le invită să se opună guvernelor lor.

Este vorba de prima sa intervenţie de la începutul, în urmă cu o săptămână, a unei campanii de atacuri în Siria contra unor poziţii ale grupării extremiste Stat Islamic (SI) şi Frontului al-Nusra.

Nicio ţară nu a trimis trupe terestre pentru a lupta împotriva jihadiştilor dar şeful aripii siriene a reţelei teroriste Al-Qaida afirmă faptul că atacurile sunt efectuate de "la distanţă" şi vor "deplasa bătălia în căminele voastre".

Statele Unite au lansat pe 8 august atacuri aeriene în Irak, pe care le-au extins, de marţi, în Siria luând la ţintă, în principal, poziţii ale Frontului al-Nusra şi membri ai Khorasan, o grupare afiliată la Al-Qaida care, potrivit Washingtonului, se pregătea să comită "atacuri de amploare" în Statele Unite şi Europa.