MENIU

Războiul pe justiţie consumă toate resursele PSD. O nouă autostradă amânată

Autostrada din câmp

Cel mai lung tronson de şosea rapidă care urma să fie recepţionat în 2018 a fost amânat pentru anii viitori! Asta în condiţiile în care s-a inaugurat zero km de autostradă în primul an de guvernare al PSD.

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, cel mai lung tronson de şosea rapidă care urma să fie recepţionat în 2018, nu mai apare în cea mai recentă listă cu inaugurările programate pentru anul acesta.

După o întrunire cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, oficialii de la Drumuri au revizuit lista cu inaugurările programate pentru 2018, potrivit Economica.net..

"În urma discuţiilor cu antreprenorii şi în baza experienţei privind capacitatea lor de a evolua pe proiect, am făcut o analiză care arată că datele de mai jos sunt fezabile pentru 2018", au spus surse din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) 

Astfel, conform celor mai recente estimări, anul acesta ar putea fi deschisă circulaţia pe aproape 85 de kilometri de autostradă, dintre care 73 de kilometri noi şi circa 12 kilometri construiţi deja:

Recepţiile de autostrăzi prevăzute pentru 2018: 95 de kilometri de autostradă: ciotul de la intrarea în Capitală a Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, Nodul Gilău, o secţiune din lotul 2 Lugoj – Deva, loturile 3 şi 4 Sebeş – Turda şi trei loturi din Autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş.

Mai multe articole despre:
autostradă autostrăzi