MENIU

Războiul din Ucraina aduce GAZPROM la un minimum al ultimilor 14 ani - Scădere uriașă a producției zilnice de gaze rusești

Războiul din Ucraina aduce GAZPROM la un minimum al ultimilor 14 ani - Scădere uriașă a producției zilnice de gaze rusești

Producția zilnică de gaze a companiei rusești Gazprom a scăzut în iulie la nivelul minim din ultimii 14 ani, de la criza financiară din 2008.

Producția zilnică de gaze a companiei rusești Gazprom a scăzut în iulie la cel mai de jos nivel din 2008, potrivit cifrelor, pe fondul temerilor continue că Moscova ar putea provoca o criză energetică în Europa prin întreruperea aprovizionării, scrie The Guardian, care citează Bloomberg.

Firma de stat rusă a pompat în luna iulie 774 de milioane de metri cubi pe zi - cu 14% mai puțin decât în iunie -, potrivit unei analize realizate de Bloomberg pe baza datelor publicate luni.

Datele arată că producția totală a gigantului rusesc de export de gaze naturale pentru întregul an a fost de 262,4 miliarde de metri cubi, în scădere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Încetinirea producției vine în urma relațiilor tensionate dintre Rusia și UE și a sancțiunilor după războiul din Ucraina început de Vladimir Putin.

În ultima săptămâna din luna iulie, Gazprom a scăzut livrările de gaze către principalul gazoduct al continentului către Europa - Nord Stream 1 - la doar 20% din capacitate.

Gazprom a susținut că acest lucru se datorează unor probleme de întreținere a turbinelor sale, dar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că nu există "niciun motiv tehnic justificabil" pentru această reducere.

Încetinirea livrărilor către Europa vine în contradicție cu anunțul Gazprom despre livrările sale către China – care a avut grijă să nu condamne definitiv invazia lui Putin în Ucraina.

Compania energetică a declarat într-un comunicat că livrările către China prin conducta sa Power of Siberia au crescut cu 61%, fără a furniza alte cifre.