MENIU

Război Ucraina, Ziua 830. Ucraina se bucură că poate ataca Rusia cu arme NATO. Rușii, ploaie de bombe asupra rețelei de energie - LIVE TEXT -

Război în Ucraina, ziua 830 / Foto: Profi Media

Rusia a lansat în cursul nopții un val de rachete și drone ce au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei.

UPDATE 21:20 - Imaginile terorii din Ucraina. Rușii au ras un oraș pentru a-l cuceri - VIDEO

Brigada de asalt Liut (Furie) a Poliției Naționale a Ucrainei a publicat un videoclip de la Vovchansk, în nordul Oblastului Harkov, unde luptele sunt în desfășurare.

Luptele sunt violente și se dau pentru fiecare stradă. În același timp, proiectul analitic DeepState a raportat că artileria rusă aproape că a distrus jumătatea de nord a Volcanskului în trei săptămâni de la ofensiva rusă. Proiectul spune că 50-80% din clădirile orașului au fost distruse și nu pot fi reconstruite.

UPDATE 19:30 Zelenski acuză China că „împiedică” țările să participe la summitul privind pacea în regiune

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică China că încearcă să „împiedice” țările să participe la un summit de pace privind Ucraina, pe care Beijingul l-a criticat pentru că Rusia nu a fost invitată, potrivit AFP.

„Din nefericire, China încearcă acum să împiedice țările să vină la summitul de pace”, a declarat Zelenski reporterilor în marja unui forum de securitate din Singapore.

UPDATE 18:25: Cancelarul german îi taie speranțele lui Putin că ar putea diviza Europa

Decizia recentă a NATO de a întări granițele estice este menită să descurajeze Rusia, a spus cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că Moscovei ar trebui să-i fie limpede că alianța este pregătită să se apere, dacă va fi nevoie, transmite Reuters.

Într-un discurs susținut la Eastern German Economic Forum, eveniment la care a participat și premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte, Scholz a spus că Germania a jucat un rol de prim rang în prezența NATO în țările baltice de mai bine de un deceniu.

UPDATE 17:45 - Pregătirea Rusiei pentru negocieri de pace nu este altceva decât un „teatru”. Armata rusă e mai bine pregătită decât în 2022

Pregătirea Rusiei pentru discuții de pace, așa cum a relatat Reuters, citând surse rusești, nu este nimic mai mult decât "teatru", potrivit expertului militar George Barros de la Institute for the Study of War (ISW).

Într-un podcast realizat de The Washington Time, el a declarat că acest semnal transmis de Vladimir Putin este probabil să fie sincronizat pentru a veni într-un moment în care în Occident are loc o dezbatere politică privind viitorul sprijinului acordat Ucrainei, cu scopul de a submina încrederea partenerilor occidentali în ceea ce privește cursul pe care ar trebui să îl urmeze în război.

În plus, a spus Barros, Putin speră să împiedice ca Washingtonul să acorde Ucrainei permisiunea de a folosi arme furnizate împotriva unor ținte aflate direct pe teritoriul Rusiei.

 

UPDATE 15:30 Rusia revendică cucerirea unei localități din regiunea Donețk

Ministerul rus al Apărării a revendicat duminică cucerirea unui sat, Umanskoie, din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, unde armata sa se află în ofensivă, potrivit AFP.

„Unități ale grupului de trupe «Centru» au reușit să elibereze satul Umanskoie (Umanské în ucraineană) în Republica Populară Donețk”, a declarat ministerul rus într-un comunicat.

Umanské, care avea mai puțin de 180 de locuitori înainte de începerea ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, este situat la aproximativ 25 km nord-vest de Donețk, un important oraș regional aflat sub control rusesc.

UPDATE 07:30 - Atac rusesc asupra rețelei de energie. Operatorul rețelei naționale de energie, Ukrenergo, a precizat că atacul a produs avarii la instalații din Donețk (est), în Zaporojie ( sud-est), precum și în regiunile Dnipropetrovsk, Kirovohrad (centru) și Ivano-Frankivsk (vest). 

UPDATE 07:15 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Occidentului în războiul cu Rusia.

UPDATE 07:00 - Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusieidar regretă că unele restricţii sunt încă în vigoare

Ucrainenii salută decizia SUA de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de victime şi de oportunităţi pierdute în încercarea de a opri agresiunea Moscovei, scrie agenția EFE.

UPDATE 06:45 - Igor Dodon, liderul pro-rus al opoziţiei de la Chișinău, cere relaţii mai bune cu Rusia şi China. „R. Moldova este în favoarea păcii, nu se va lăsa târâtă în certuri geopolitice ca Ucraina”

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM, de stânga) şi fost preşedinte al ţării care a fost învins de Maia Sandu în 2020, a declarat că Republica Moldova îşi ignoră aliaţii tradiţionali, iar atitudinea sa pro-europeană riscă să atragă ţara într-un conflict. „Haideţi să ne întoarcem la un dialog normal cu partenerii noştri - Rusia, China şi alte ţări. Asta ar trebui să facem”.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident