Război Ucraina. Rușii au prins teamă de ucraineni. Evacuează un oraș de frontieră de frica unui atac al Kievului
Rusia evacuează locuitorii dintr-un district al regiunii Belgorod de teama unor incursiuni ale forțelor armate ucrainene.
"Dimineaţa se anunţă alarmantă la noi: există activităţi duşmane la frontiera districtului Krasnaia Iaruga", a anunţat într-o înregistrare pe Telegram guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov.
"Sunt sigur că militarii noştri vor face tot posibilul pentru a face faţă ameninţării care a apărut", a mai menţionat Gladkov.
"Pentru securitatea vieţii şi a sănătăţii populaţiei noastre, începem să-i strămutăm" pe locuitorii acestui district "spre locuri mai sigure", a precizat el.
Districtul are o populaţie de circa 14.000 de locuitori, potrivit cifrelor oficiale.
Acest anunţ intervine în contextul în care armata rusă se confruntă de marţea trecută cu o incursiune armată fără precedent în regiunea Kursk la care participă "mii" de soldaţi ucraineni, potrivit unui înalt responsabil ucrainean.
Regiunea Belgorod, vecină cu regiunea Kursk, este cu regularitate ţinta unor lovituri şi atacuri cu drone, efectuate, potrivit Kievului, drept represalii pentru invazia rusă.
De la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, au fost deja ordonate evacuări în mai multe rânduri în această regiune, după atacuri violente care au vizat în special districtele Graivoron şi Şebekino.
Atacurile îndrăzneţe ale ucrainenilor pe teritoriul rus au drept scop să le arate susţinătorilor occidentali că Kievul este capabil în continuare să desfăşoare operaţiuni militare majore, încercând în acelaşi timp să obţină o monedă de schimb în perspectiva unor posibile negocieri de pace, comentează Reuters.
Forţele ruse, care deţin supremaţia numerică şi controlează 18% din teritoriul Ucrainei, au avansat în acest an de-a lungul frontului de 1.000 km după eşecul contraofensivei ucrainene din 2023.