Război Ucraina. Propaganda de la Kremlin lansează scenarii amețitoare împotriva NATO - Primul oraș atacat de ruși
Amenințările Rusiei la adresa Occidentului vin în cascadă. Cel mai nou avertisment vine de la cel mai înalt nivel. Un parlamentar rus, aliat al lui Vladimir Putin propune un scenariu halucinant pentru a debloca tranzitul prin Kaliningrad în care sunt vizate mai multe țări baltice, însă prima lovitură urmează să fie dată în Regatul Unit. Propagandiștii Kremlinului nu sunt la primele amenințări la adresa Marii Britanii, care, alături de SUA s-au dovedit, până în prezent, cei mai stabili aliați ai Ucrainei în războiul pornit de Putin, prin trimiterea de armament și prin susținere financiară.
Primul oraș bombardat în cazul în care ar izbucni un război mondial va fi chiar Londra, capitala Marii Britanii dacă începe al treilea război mondial. Scenariul incredibil a fost prezentat de un aliat fidel al lui Putin - Andrei Guruliov, parlamentar rus și membru în Comisia de apărare, la canalul rus de stat Rossiya 1.
„Vom distruge întregul grup de sateliți spațiali ai inamicului în timpul primei operațiuni aeriene. Nimănui nu-i va păsa dacă sunt americani sau britanici, noi i-am considera pe toți ca fiind din NATO.
În al doilea rând, vom atenua întregul sistem de apărare antirachetă, peste tot și 100%. În al treilea rând, cu siguranță nu vom începe de la Varșovia, Paris sau Berlin. Prima care va fi lovită va fi Londra. Este cât se poate de clar că amenințarea pentru lume vine din partea anglo-saxonilor", a declarat ”, a declarat Guruliov, membru în Rusia Unită, principalul partid politic pro-Putin, potrivit DailyMail.
Noile amenințări vin după ce Kremlinul a calificat drept „fără precedent" decizia Lituaniei de a interzice tranzitul unor bunuri către regiunea Kaliningrad. Lituania, țară membră NATO, că dacă nu va fi restabilit rapid tranzitul feroviar către enclava rusă de la Marea Baltică, Rusia va lua măsuri pentru a-și apăra interesele naționale
Nu este prima amenințare la adresa Marii Britanii. Un deputat rus a amenințat în urmă cu exact o lună că „o singură rachetă Sarmat” va distruge Marea Britanie „în două minute” dar Rusia nu dorește să se ajungă în această situație.
„Trebuie să scot în evidență că, dacă suntem nevoiți să o facem, dacă un atac nuclear este efectuat împotriva Marii Britanii, subliniez doar dacă trebuie să o facem (...) o singură rachetă Sarmat va distruge Marea Britanie în două minute”, a afirmat deputatul Yuri Șvitkin în cadrul unui interviu acordat Al Jazeera, pe 23 mai.
La începutul lunii mai, „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”- Dmitri Kiseliov a vorbit despre un atac nuclear.
„O altă opțiune este de a arunca Marea Britanie în adâncimile mării folosind vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon al Rusiei”.
Kiseliov a explicat într-un clip video cum Poseidonul rusesc „se apropie de țintă la o adâncime de un kilometru și o viteză de 200 de kilometri pe oră”.