MENIU

Război Ucraina. Primarul din Melitopol, ELIBERAT după 5 zile în mâinile rușilor, printr-o operațiune specială

Primarul Melitopol - Ivan Fedorov, răpit de ruși

Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat. Acesta se află în siguranță după ce a fost ținut captiv și torturat de trupele rusești. Anunțul a fost făcut de la cel mai înalt nivel. 

Primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, 33 de ani, a fost eliberat din captivitate și este deja în siguranță.

Șeful adjunct al cabinetului președintelui Volodimir Zelenski, Kyrylo Timosenko, a anunţat eliberarea primarului Melitopolului.

„Primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, este deja în siguranță”, a scris Timoșenko pe contul său Telegram , potrivit Unian.net.

Într-un mesaj video, acesta a anunțat că „operațiunea specială de eliberare a lui Fedorov din captivitate a fost finalizată cu succes. Și foarte curând Ivan își va relua atribuțiile de primar al Melitopolului ucrainean”.

Ulterior, au apărut informații despre cum primarul Melitopol a fost eliberat în schimbul predării a nouă recruți ruși capturați de ucraineni. de fapt schimbat cu nouă recruți ruși, „născuți în 2002-2003, care sunt de fapt niște copii, Recruți care, potrivit Ministerului rus al apărării nu se află în Ucraina”, scrie Unian.net.

După eliberare, președintele Zelenski a vorbit cu primarul Fedorov.

Orașul Melitopol, din regiunea Zaporojie, se află sub ocupație rusă din a doua zi a invaziei, 26 februarie.

La numai două zile de la răpire, acesta a fost înlocuit de ruși cu un alt primar - Galina Danilchenko, iar în oraș au început să fie difuzate programele televiziunilor rusești.

Fedorov a fost răpit la sfârșitul săptămânii trecute, pe 11 martie. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a calificat răpirea drept crimă de război. Apoi președintele Zelenski a anunțat că Fedorov ar fi fost torturat pentru a face o înregistrare pentru ocupanții ruși.

La începutul acestei săptămâni, pe 14 martie, Administrația Militară Regională Zaporojie a anunțat că primarul Ivan Fedorovs-ar afla în Lugansk, ocupat de ruși, fiind acuzat de un caz de „terorism”.