Mărturii sfâșietoare despre masacrul odios al Hamas de la Kfar Aza. Martor: "Nu au făcut diferență, pur și simplu au ucis pe oricine au văzut"
Masacrul dintr-un sat israelian, comis de teroriștii Hamas, a îngrozit întreaga lume. Familii întregi au fost ucise în paturile lor. Printre sutele de cadavre au fost descoperiți și 40 de copii, unii dintre ei decapitați. Urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Zeci de civili morți, unii dintre ei decapitați și legați la mâini, au fost descoperiți într-unul dintre ultimele sate recuperate de forțele israeliene de la jihadiști.
Potrivit presei internaționale, cel puțin 40 de bebeluși au fost masacrați cu sânge rece de teroriști.
"Au împușcat un bebeluș, cred că avea trei luni, în fața mamei lui.
Am auzit un bebeluș care plângea, iar apoi am văzut un alt terorist, al patrulea care venea și ținea copilul așa, de mâini, avea aproximativ 2 ani. Atârna și pur și simplu l-au aruncat pe verandă", a povestit un martor.
Trupele israeliene au putut să recupereze localitatea abia după aproximativ 17 ore. Mulți dintre locuitori au fost uciși în casele lor înainte să aibă vreo șansă să fugă.
"Am ajuns aici și am găsit familii întregi care au fost pur și simplu împușcate. Unii dintre ei au fost arși. Am fost nevoiți să cărăm cadavre de copii și bebeluși. Nu au făcut diferență, pur și simplu au ucis pe oricine au văzut", a declarat un alt martor.
Alte cadavre au fost găsite arse aproape complet. Nu este clar dacă oamenii au fost arși când încă erau în viață, sau dacă le-au fost incendiate trupurile neînsuflețite.
Kibbutz-ul unde au avut loc crimele odioase este una dintre comunitățile israeliene construite la doar câțiva kilometri la granița cu Gaza. Ele au fost principalele ținte ale atacurilor teroriștilor Hamas.