MENIU

Război în Ucraina, ziua 815. Zelenski nu crede în armistițiul de pe perioada Jocurilor Olimpice. Rusia folosește războiul electronic - LIVE TEXT

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu în războiul cu Rusia în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.

UPDATE 00.00 - Rusia susține că a capturat un vehicul de fabricație britanică „foarte valoros” de pe câmpul de luptă, scrie Sky News.

Într-o postare pe Telegram, Ministerul rus al Apărării scrie că un vehicul de evacuare medicală FV104 Samaritan a fost capturat, dar necesită reparații. A mai spus despre acesta că este „foarte valoros” și ar putea fi folosit ca „exponat de colecție rară”.

Ministerul rus a distribuit și o înregistrare video cu vehiculul, dar Sky News notează că nu a putut verifica din imagini dacă este într-adevăr vorba despre un FV104 Samaritan.

UPDATE 22.00 - Forţele rusești au luat captivi zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, acuzând totodată că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”.

Serhii Bolvinov, şeful departamentului de investigaţii al poliţiei regionale din Harkov, a declarat pentru postul public ucrainean Suspilne că soldaţii ruşi au ţinut aproximativ 40 de civili într-un subsol, în apropierea „centrului lor de comandă”.

Oamenii sunt interogaţi, iar „cei care efectuează interogatorii se prezintă ca angajaţi FSB”, a spus Bolvinov, referindu-se la Serviciul de securitate internă al Rusiei, adăugând că cei ținuți captivi sunt folosiţi ca „scuturi umane”.

UPDATE 20.00 - Expert ucrainean despre criza de soldați de pe front: „Nimeni nu vrea să moară, să lupte”. „Noi avem un război, nu o competiție de motorsport, unde participă cineva vrea”

Specialistul militar Mykhailo Samus a explicat într-un interviu oferit din Ucraina pentru HotNews.ro care sunt controversele noii legi a mobilizării, promulgată recent de președintele Zelenski, și care este atmosfera din țară printre cei care urmează să fie trimiși pe front.

UPDATE 19.00 - Expert ucrainean despre criza de soldați de pe front: „Nimeni nu vrea să moară, să lupte”. „Noi avem un război, nu o competiție de motorsport, unde participă cineva vrea”

UPDATE 11:30 - Se pare că forțele rusești au folosit capacități remarcabile de război electronic (EW) pentru a susține câștigurile tactice semnificative din primele zile ale operațiunii lor ofensive limitate din nordul regiunii Harkov, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Washington Post a scris vineri că elemente ale unei brigăzi ucrainene care operează în nordul regiunii Harkov au pierdut conexiunea cu dronele și sistemele de comunicații din cauza bruiajului intens de EW rusesc atunci când forțele rusești și-au început incursiunea în regiunea Harkov pe 10 mai.

Soldații ucraineni au spus că bruiajul EW rusesc a întrerupt complet conexiunea la internet prin satelit a forțelor ucrainene prin intermediul dispozitivelor Starlink, se pare că este pentru prima dată când EW rusesc a scos complet din funcțiune conexiunea Starlink a ucrainenilor. Un soldat ucrainean a declarat că aceste întreruperi au forțat forțele ucrainene să comunice doar prin radio și telefoane și au împiedicat forțele ucrainene să efectueze activități de recunoaștere..

Forțele ruse și ucrainene s-au aflat în acest război într-o cursă ofensivă-defensivă care implică sisteme EW și adaptări de contracarare a acestora, și este remarcabil faptul că forțele ruse au reușit să obțină un efect atât de extins cu capacitățile lor EW în nordul regiunii Harkov, mai scrie ISW.

 
 

Aproape 10.000 de oameni au fost evacuați din Harkov

 

UPDATE 11:13 - Aproape zece mii de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei în urma atacurilor forțelor ruse, transmite AFP.

Un total de 9.907 persoane au fost evacuate", a declarat guvernatorul Oleg Synegoubov, la mai bine de o săptămână de la lansarea ofensivei ruse din regiune

Synegoubov a spus că forțele armate ucrainene au respins două încercări de a le străpunge apărarea în timpul nopții.

 
 

Situația este „sub control", „forțele de apărare au făcut asalturi și operațiuni de curățare în anumite zone", a adăugat el.

UPDATE 10:41 - Președintele parlamentului rus a criticat sâmbătă UE pentru că a interzis patru instituții media rusești și a declarat că acest lucru arată cum Occidentul distruge libertatea de exprimare.

Reacția vine după ce Uniunea Europeană a anunțat vineri că suspendă distribuția postului Vocea Europei, a agenției de știri RIA Novosti și a ziarelor Izvestia și Rossiyskaya Gazeta, pe motiv că acestea „au fost esențiale și determinante în promovarea și susținerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei".

 

Rusia a transmis că această măsură va avea ca rezultat un răspuns dur împotriva presei occidentale de la Moscova, dar nu a anunțat încă ce organizații media vor fi afectate.

 

„Conducerea UE poate doar să vorbească despre libertatea de exprimare, dar, de fapt, nu o tolerează", a declarat Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, care este un aliat apropiat al președintelui Putin și membru al Consiliului de Securitate al Rusiei. (Reuters)

 

Premierul Estoniei: Rusia știe că migrația este vulnerabilitatea noastră

 

UPDATE 10:27 - Vladimir Putin încearcă să folosească amenințarea migrației în masă ca pe o armă pentru a diviza și a slăbi Europa, a afirmat premierul estonian Kaja Kallas, potrivit The Guardian.

„Ceea ce știu adversarii noștri este că migrația este vulnerabilitatea noastră. Scopul este de a face viața cu adevărat imposibilă în Ucraina, astfel încât să existe o presiune a migrației către Europa, și asta este ceea ce fac ei", a spus ea.

 
 

Kallas a declarat că Rusia a creat deja o presiune migratorie prin problemele pe care le-a creat în Siria și Africa prin intermediul grupului Wagner.

„Cred că trebuie să înțelegem că Rusia face din migrație o armă. Îi împing pe migranți peste graniță și creează probleme europenilor pentru că ei folosesc acest lucru ca pe o armă, deoarece cu drepturile omului, trebuie să accepți acești oameni. Și asta dă, desigur, apă la moara extremei drepte", a explicat ea.

Noua estimare a pierderilor rusești

UPDATE 09:46 - Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 1210 soldați, 13 tancuri, 43 de alte blindate de luptă, 36 de tunuri, 1 sistem antiaerian, 1 avion de luptă, 65 diferite vehicule și 6 echipamente speciale.

 

 
 

Ucraina are doar un sfert din antiaeriana necesară

UPDATE 09:01 - „Noi nu putem face nimic”. Zelenski critică o decizie majoră a Occidentului / Ce spune Rusia pe această temă.

Președintele ucrainean a criticat vineri Occidentul pentru că a interzis Ucrainei să folosească arme furnizate de Europa și Statele Unite pentru a lovi teritoriul rusesc

UPDATE 08:43 - Zelenski a spus vineri că, „la acest moment, avem 25% din ceea ce este necesar pentru a apăra Ucraina, și mă refer la sistemele de apărare aeriană".

„Putem avea trei miliarde pentru a cumpăra două (sisteme Patriot) pentru regiunea Harkov, astfel încât bombele să nu mai cadă pe soldații noștri?", a afirmat Zelenski într-un interviu pentru France Presse.

„120, 130 de avioane F-16 sau alte avioane moderne. În total, avem nevoie de o flotă cu atâtea F-16 pentru a ajunge la paritate" cu Rusia, a adăugat el.

Ideea unui armistiţiu olimpic a fost avansată iniţial de preşedinţii francez şi chinez, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, în timpul vizitei celui din urmă la Paris pe 6 mai.

 
 

Macron a abordat ulterior această chestiune şi într-o discuţie telefonică cu Zelenski, apreciind că un astfel de armistiţiu ar putea înlesni o eventuală negociere între Kiev şi Moscova pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia.

 

„Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”

 

Totuşi, Zelenski a declarat vineri portalului de ştiri Ukrainska Pravda că detaliile iniţiativei nu îi sunt clare şi a vorbit despre riscul ca Rusia să profite de un astfel de armistiţiu.

 

 

„Cine va garanta că forţele lor nu vor înainta către noi în timpul încetării focului?”, a spus preşedintele ucrainean. „Aşadar, eu nu înţeleg detaliile. Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”, a adăugat el, la o săptămână după ce Rusia a pornit în regiunea ucraineană nord-estică Harkov o nouă ofensivă care, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ar urmări doar crearea unei zone-tampon care să prevină atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei.

 
 

Putin susține că a fost „păcălit” de Occident

La finalul vizitei sale în China, Putin a dat şi el de înţeles vineri că nu agreează ideea unui armistiţiu în războiul din Ucraina pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice, dar a afirmat că este dispus să negocieze cu Kievul „pe baza acordului de pace nefinalizat” în tratativele de pace desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, acuzând că a fost atunci „păcălit” de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul.

După ce Emmanuel Macron a adus în discuţiei ideea armistiţiului olimpic, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu a primit din partea Franţei nicio propunere concretă asupra aplicării unei asemenea iniţiative.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident