MENIU

Război în Ucraina, ziua 776. Volodimir Zelenski: Atenția se concentrează acum asupra orașului Harkov, asupra situației energetice

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că atenţia se concentrează acum asupra oraşului Harkov, asupra situaţiei energetice şi a sprijinului acordat oamenilor şi întreprinderilor din oraş şi din regiune.

UPDATE 22:25

Forțele ucrainene au distrus un lansator portabil de rachete Grad-P pe care rușii l-au folosit pentru a lovi orașul Oceac din regiunea Mîkolaiv. Depozitul lor de muniție a fost și el distrus, a anunțat Marina Ucraineană pe Facebook.

UPDATE 19:20 - Rusia: Anchetă privind "finanţarea terorismului" cu implicarea Ucrainei şi a unor state occidentale

Comitetul de Anchetă al Rusiei a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii privind "finanţarea terorismului" în beneficiul Ucrainei cu implicarea Statelor Unite şi a aliaţilor lor, menţionând numele unei companii ucrainene care l-a avut ca angajat pe fiul preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.

"Ancheta (...) examinează sursele şi mişcările de fonduri în valoare de câteva milioane de dolari americani şi implicarea unor colaboratori ai autorităţilor şi organizaţiilor publice şi comerciale din ţări occidentale", a adăugat Comitetul rus într-un comunicat, citând numele companiei de gaze ucrainene Burisma care l-a avut pe Hunter Biden în consiliul său de administraţie.

Anchetatorii ruşi susţin, fără a prezenta elemente din dosar, că Burisma a servit ca intermediar pentru fonduri folosite "în ultimii ani pentru a desfăşura acte de terorism în Rusia şi în străinătate pentru eliminarea unor personalităţi".

Ei nu au prezentat fapte exacte, însă Kievul a fost principalul suspect în asasinate ţintite de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina în urmă cu peste doi ani.

Rusia consideră că Ucraina este implicată, alături de jihadişti, în atentatul din 22 martie asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, care s-a soldat cu 144 de morţi. Kievul şi ţările occidentale au respins această versiune a faptelor care până acum nu a fost dovedită, având în vedere şi faptul că gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul.

UPDATE 18:45 Zelenski a făcut o inspecție în sectorul de front unde Rusia ar putea lansa o ofensivă

eşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat liniile defensive consolidate cu fortificaţii ridicate recent în provincia nord-estică Harkov ca pregătire pentru o eventuală ofensivă majoră a armatei ruse, aceasta fiind o zonă în care atacurile şi bombardamentele ruseşti s-au intensificat în faţa unei armate ucrainene aflate în criză de oameni şi muniţii, relatează marţi agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE 17:00 - Xi Jinping l-a primit la Beijing pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit marţi, la Beijing, pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în ultima zi a vizitei acestuia de două zile în ţara asiatică, prilej cu care Xi i-a cerut lui Lavrov să îi transmită salutări sincere preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Xinhua.

Menţionând că anul acesta se împlinesc 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Rusia, Xi a spus că cele două ţări au pornit pe o nouă cale a coexistenţei armonioase şi a cooperării reciproc avantajoase, ceea ce a adus beneficii ambelor ţări şi popoarelor lor.

"Preşedintele Putin şi cu mine am convenit să continuăm să menţinem schimburi strânse pentru a asigura o dezvoltare armonioasă şi constantă a relaţiilor între China şi Rusia. Cele două părţi ar trebui să profite de oportunitatea de a celebra cea de-a 75-a aniversare a stabilirii legăturilor diplomatice şi de Anii Culturii Chinei şi Rusiei pentru a pune pe deplin în aplicare consensul important la care am ajuns eu şi preşedintele Putin", a spus el.

China, a subliniat Xi, sprijină poporul rus să urmeze o cale de dezvoltare care să se potrivească condiţiilor sale naţionale şi sprijină Rusia în combaterea terorismului şi în menţinerea securităţii şi stabilităţii sociale.

UPDATE 14:25 - Conducerea AIEA se va reuni joi pentru a discuta atacurile asupra centralei de la Zaporojie

Joi va avea loc la Viena o şedinţă extraordinară a Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), convocat de Rusia pentru a discuta atacurile asupra centralei atomice ucrainene de la Zaporojie, informează Reuters din patru surse diplomatice.

Centrala - cea mai mare din Europa - a fost atacată duminică cu drone, fiind lovit inclusiv unul din cele şase reactoare, a comunicat AIEA.

Rusia şi Ucraina s-au acuzat de mai multe ori reciproc de atacuri asupra centralei ocupate de forţele ruse în 2022 şi au respins pe rând acuzaţiile.

Ambasadorul rus la AIEA, Mihail Ulianov, a afirmat luni seara că ţara sa a convocat reuniunea de urgenţă a conducerii organizaţiei cu 35 de state membre "privitor la recentele atacuri şi provocări ale forţelor armate ucrainene împotriva" centralei.

UPDATE 10:07 - Apărarea aeriană ucraineană anunţă că a distrus toate cele 20 de drone lansate de Rusia în cursul nopţii

Forţele aeriene ale armatei ucrainene au distrus în noaptea de luni spre marţi toate cele 20 de drone Shahed cu care Rusia a atacat Ucraina, a anunţat pe Telegram comandantul forţelor aeriene, Nikolai Oleşciuk, relatează Ukrainskaia Pravda.

Ruşii au lansat 20 de drone de atac de tip Shahed asupra Ucrainei de la Capul Ceauda din Crimeea şi de la Primorsko-Ahtarsk, în Federaţia Rusă.

Cele 20 de drone au fost doborâte în regiunile Mîkolaiv, Odesa, Herson, Dnipropetrovsk, Poltava, Vinniţia şi Liov.

De asemenea, Rusia a lansat patru rachete antiaeriene ghidate S-300 din teritoriul ocupat Doneţk.

În respingerea atacului aerian rus au fost implicate unităţi ale aviaţiei de vânătoare, rachete antiaeriene şi de rachete REB ale forţelor aeriene ucrainene, precum şi grupuri mobile de tragere, a precizat comandantul ucrainean.

UPDATE - Rusia a cerut Kazahstanului să fie pregătit să-i livreze 100.000 de tone de benzină în cazul unei penurii agravată de atacurile dronelor ucrainene

Rusia a cerut Kazahstanului să fie pregătit să-i livreze 100.000 de tone de benzină în cazul unei penurii agravată de atacurile şi întreruperile de producţie provocate de dronele din Ucraina, au declarat trei surse din industrie pentru Reuters.

Una dintre surse a declarat că un acord privind utilizarea rezervelor pentru Rusia a fost deja convenit.

Şingis Iliasov, un consilier al ministrului Energiei din Kazahstan, a declarat că Ministerul Energiei nu a primit o astfel de solicitare de la omologul său rus.

UPDATE

”Atenţia se concentrează acum asupra oraşului Harkov: asupra situaţiei energetice şi a sprijinului acordat oamenilor şi întreprinderilor din oraş şi din regiune. Ne maximizăm eforturile pentru a zădărnici planurile Rusiei împotriva Harkovului - împreună cu partenerii noştri, lucrăm la consolidarea apărării aerien”, a transmis preşedintele Ucrainei în mesajul către popor.

Zelenski anunţă că luni a organizat o reuniune a Statului Major, concentrându-se în principal asupra Harkovului şi a regiunii.
 
”Atât comandantul-şef, cât şi comandantul Forţelor Aeriene au prezentat rapoarte. Bineînţeles, s-a acordat atenţie şi tuturor celorlalte domenii de apărare a statului şi poporului nostru. Le sunt recunoscător tuturor soldaţilor şi comandanţilor care fac tot posibilul pentru a asigura forţa poziţiilor noastre, astfel încât, chiar şi în lipsă de muniţie, unităţile noastre să poată distruge ocupantul. Şi din acest punct de vedere, producţia de drone, aprovizionarea cu drone, logistica echitabilă şi la timp sunt esenţiale”, a spus liderul ucrainean.
 
Zelenski mai afirmă că ”armata ar trebui să fie cât mai avansată din punct de vedere tehnologi şi toţi cei care lucrează în acest scop fac o treabă excelentă pentru Ucraina”.
 
”Comandantul-şef a raportat despre întreaga linie de front, despre zonele critice. Acţiunile noastre sunt clar definite. Sunt recunoscător tuturor celor care ne ajută! Sunt recunoscător tuturor celor care se află în luptă, la posturile de luptă, în misiuni de luptă! Le mulţumesc tuturor celor care se antrenează în prezent pentru a face parte din Forţele de Apărare. Le mulţumesc tuturor celor care muncesc de dragul puterii ucrainene. Glorie Ucrainei!”, declară Zelenski. 

Mai multe articole despre:
volodimir zelenski razboi in ucraina