MENIU

Război în Ucraina, ziua 400: Armata lui Zelenski pregătește contraofensiva. Primele 4 avioane MiG apără Harkov - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 400

Este ziua numărul 400 a războiului din Ucraina. Armata lui Zelenski are în plan o contraofensivă puternică în această primăvară. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării de la Kiev, Oleksii Reznikov.

UPDATE 01:00, 31 martie - Vladimir Putin va vizita în luna aprilie Turcia, stat membru NATO. Anunțul a fost făcut de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a precizat că evenimentul ar putea avea loc cu ocazia inaugurării centralei nucleare de la Akkuyu. Cerremonia va avea loc pe 27 aprilie.

UPDATE 00:00  - Ucraina critică dur venirea Rusiei la șefia Consiliului de Securitate al ONU în timp ce a declanșat invazia militară la scară largă pe teritoriile sale în urmă cu un an. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a catalogat preluarea iminentă a președinției Consiliului de Securitate al ONU de către Rusia ca fiind „o glumă proastă”. Rusia urmează să preia președinția Consiliului de Securitate al ONU la 1 aprilie.

UPDATE 23:00 - Mercenarii „Wagner” și-au înființat o bază în fortăreața din subsolul Fabricii de vinuri Artemivsk din Bahmut. Au la dispoziție săli, cazarmă, spital și poligon de tragere. 

UPDATE 22:15 - Rusia începe oficial o nouă mobilizare pentru războiul din Ucraina. Vladimir Putin a semnat deja decretul pentru recrutarea a peste 100.000 de soldați. 

UPDATE 21:00 - Ucraina controlează acum doar o treime din Bahmut: „Guvernul ucrainean controlează doar o treime din orașul Bahmut, care a fost scena unor lupte violente și mortale timp de luni de zile în estul țării”, a declarat joi consilierul prezidențial ucrainean Serghei Lechcenko.

UPDATE 19:00 - Washingtonul denunță o acuzație „ridicolă” de spionaj după după arestarea jurnalistului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal.  Secretarul de stat american Antony Blinken a precizat că Statele Unite sunt profund preocupate de reținerea unui jurnalist american în Rusia. De asemenea a anunțat că Washingtonul s-a declarat joi „extrem de îngrijorat”, calificând acuzația de spionaj drept „ridicolă”. Blinken le-a cerut americanilor rămași în Rusia să „părăsească imediat” țara, după arestarea jurnalistului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal. 

Un tribunal din Moscova a decis joi ca jurnalistul american Evan Gershkovich, reţinut de FSB, la Ekaterinburg, pentru acuzaţia de spionaj în favoarea Washingtonului, să fie arestat pentru două luni. Este este cea mai gravă acţiune împotriva unui jurnalist străin de când Rusia a invadat Ucraina, relatează Reuters.

UPDATE 18:00 - Armata ucraineană a difuzat mai multe imagini din Bahmut, după ce propaganda rusă a anunțat că este înconjurată de mercenarii Wagner, conduși de Evgheni Prigojin.

UPDATE 17:40Ucraina a recunoscut joi că forţele ruse au înregistrat unele câştiguri în interiorul oraşului Bahmut, epicentrul luptelor din estul ţării, dar cu pierderi umane majore. În același timp, Kievul îşi pregăteşte contraofensiva.

UPDATE 16:30 - Primele patru avioane de vânătoare MiG-29 livrate Ucraine de Slovacia se află deja în misiuni de luptă la Harkov, a anunțat vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk. În total, Slovacia a promis că va trimite Ucrainei 13 MiG-29.

UPDATE 09.00 - Grupul de mercenari Wagner „se confruntă cu pierderi grele în zona Bahmut”, a declarat miercuri șeful statelor majore ale armatei americane, generalul Mark Milley, în fața parlamentarilor americani. El a descris bătălia pentru cucerirea orașului drept un „măcel” pentru ruși. Aproximativ 6.000 de mercenari Wagner și alți 20.000-30.000 de recruți iau parte la luptele pentru orașul din regiunea Donețk.

UPDATE 08.00 - Armata ucraineană a spus că a respins peste 60 de atacuri rusești în ultima zi, transmite Kyiv Independent.

Forțele Moscovei se concentrează pe desfășurarea de ofensive spre Lyman, Bahmut, Avdiivka și Marinka în regiunea Donețk, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE 07.30 - Autoritățile ruse l-au arestat pe șeful departamentului naval al Gărzii Naționale Ruse (Rosgvardia), colonelul Serghei Volkov, pentru acuzații legate de corupție, potrivit TASS.

Tribunalul militar al garnizoanei 235 din Moscova l-a arestat pe Volkov miercuri pentru acuzații de abuz de autoritate în legătură cu vânzarea de sisteme radar de calitate inferioară la prețuri puternic umflate, iar o anchetă oficială ar fi constatat că acțiunile sale au dus la daune de 395,5 milioane de ruble (aproximativ 5 milioane de dolari).

Treptat, iarna și condițiile vitrege din Ucraina sunt în diminuare. În paralel cu ameliorarea condițiilor meteorologice, armata ucraineană se întărește cu tot mai multe arme și tancuri primite din Occident.

În acest context, Statul Major ucrainean vorbește despre o contraofensivă pe mai multe direcţii. ”Totul depinde de condiţiile meteorologice”, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, conform Sky News.

Oficialul de la Kiev a spus că armata țării sale aşteaptă “momentul potrivit“. În opinia acestuia, Ucraina ar putea să-şi înceapă contraofensiva “în aprilie-mai”. ”Este deja planificată (contraofensiva) în mai multe direcții. Este important să se determine momentul cel mai potrivit. Depinde și de condițiile meteo. Primăvara solul nostru este foarte moale, astfel că pot fi folosite doar vehicule pe șenile”.

Mai multe articole despre:
razboi ucraina bombe