MENIU

Război în Ucraina - Ziua 385 - Incident deasupra Mării Negre, tensiuni între SUA și Rusia - Moscova spune că nu vrea să lupte cu NATO - LIVE TEXT

Razboi in Ucraina

În timp ce, la Kiev, sirenele au sunat marţi de 4 ori, situaţia s-a precipitat, după ce avioanele ruseşti au doborât o dronă americană, deasupra Mării Negre. 

UPDATE 19:24 - Ucrainenii revendică doborârea unui Su-24 rusesc, bombardier evaluat la 25 de milioane de dolari

Forțele armate ale Ucrainei au declarat miercuri că au reușit să doboare încă un bombardier tactic Su-24 al Rusiei tocmai în apropierea orașului Bahmut din regiunea Donețk, relatează The New Voice of Ukraine.

UPDATE 16:57- Putin cere înăsprirea represiunii împotriva celor care "destabilizează" Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut miercuri forţelor de ordine să înăsprească represiunea împotriva celor care încearcă să "destabilizeze" Rusia, pe fondul unei vânători asupra celor care se opun ofensivei militare din Ucraina, relatează AFP.

UPDATE - Şeful Grupului Wagner anunţă capturarea unei noi localităţi la nord de Bahmut

Grupul de mercenari ruşi Wagner a cucerit miercuri localitatea Zaliznianske, la nord de Bahmut, strângând şi mai mult cercul în jurul acestui bastion ucrainean din Donbas, transmite EFE, care-l citează pe şeful formaţiunii paramilitare, Evgheni Prigojin.

UPDATE 14.00 - Trei rachete au fost doborâte deasupra regiunii ruse Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, a anunţat pe canalul de Telegram guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează AFP.

 Aceste rachete au fost doborâte de către apărarea antiaeriană rusă, iar fragmente din acestea au avariat locuinţe în oraşul Belgorod şi în zonă, anunţă guvernatorul, care precizează că nu s-au raportat victime.

Viaceslav Gladtkov a anunţat că în regiune a fost doborâtă şi o dronă, care a avariat un garaj peste care s-a prăbuşit.

UPDATE 13.00 -  Kremlinul a transmis miercuri că relațiile cu Statele Unite se află într-o „stare lamentabilă" și la cel mai scăzut nivel, după ce Washingtonul a acuzat Rusia că a doborât una dintre dronele sale de supraveghere deasupra Mării Negre. 

Dmitri Peskov a declarat declarat că nu a existat niciun contact la nivel înalt cu Washingtonul în legătură cu incidentul, dar a precizat că Rusia nu va refuza niciodată să se angajeze într-un dialog constructiv.

UPDATE 10:52 - Vladimir Putin susține că există amenințarea unui nou atac la conductele de gaze din rețeaua Nord Stream

În apele din apropierea locului unde au fost sabotate gazoductele Nord Stream a fost găsită o antenă stâlp care poate fi folosită pentru a activa un alt dispozitiv exploziv, a declarat președintele rus Vladimir Putin.

UPDATE 10:45 - Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, va face o vizită în Turcia în perioada 16-17 martie și se va întâlni cu omologul său turc Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre aderarea țării sale la NATO, a anunțat miercuri biroul președintelui finlandez, citat de Reuters.

UPDATE 10:42 - Soldații trimiși de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina au primit blindate fabricate în perioada Uniunii Sovietice și care datează de pe vremea când aceasta era condusă de Iosif Stalin sau Nikita Hrușciov.

UPDATE 09:56 - Statele Unite iau măsuri pentru a se asigura că drona care a fost doborâtă deasupra Mării Negre nu va cădea în mâini greșite, a declarat marți un înalt oficial de la Casa Albă.

„Fără a intra prea mult în detalii, ceea ce pot spune este că am luat măsuri pentru a ne proteja acțiunile în ceea ce privește acea dronă - acea aeronavă anume. Este proprietatea Statelor Unite. Evident, nu vrem să vedem pe nimeni care să pună mâna pe ea în afară de noi", a declarat John Kirby pentru CNN.

UPDATE 09:22 - O bligați să-și predea pașapoartele la FSB: Rusia extinde o măsură care datează din epoca sovietică

UPDATE 09:06 - UE va cumpăra pentru R. Moldova un radar mobil pentru monitorizarea spaţiului aerian / Ce alte investiții sunt prognozate pentru Armata de la Chișinău

UPDATE 08:11 - Autoritățile ruse continuă să ia măsuri pentru a mobiliza structura industrială de apărare rusă (DIB), aflată în dificultate, pentru un efort de război prelungit, inclusiv măsuri care vor forța Kremlinul să aleagă între a avea lucrători specializați în DIB și personal militar calificat care luptă în Ucraina, notează Institutul pentru Studiul Războiului.

Putin a anunțat că Ministerul Industriei și Comerțului a pregătit o listă de competențe ce pot aduce rușilor scutire de la serviciul militar, ceea ce ar putea sugera că Kremlinul acordă prioritate utilizării muncitorilor calificați în producția de arme rusești în detrimentul capacității de a avea soldați calificați care să lupte în armata rusă.

UPDATE 00:30 - Ambasadorul Rusiei: Pentru Moscova, prăbuşirea dronei americane este o provocare

„Federaţia Rusă a considerat incidentul cu drona americană de deasupra Mării Negre o provocare”, spune ambasadorul Moscovei la Washington, Anatoli Antonov, convocat de urgenţă la raport de americani.

UPDATE 00:20 - Ambasadorul Moscovei: Rusia nu caută o confruntare cu SUA

„Rusia nu caută o confruntare cu Statele Unite”, a declarat ambasadorul Moscovei la Washington, Anatoli Antonov, după ce tocmai a fost chemat la Departamentul de Stat al SUA, ca urmare a ciocnirii dintre o dronă americană şi un avion rusesc deasupra Mării Negre. Antonov a spus că s-a întâlnit cu secretarul adjunct al SUA, Antony Blinken.

UPDATE 00:00 Arme la Kiev: întâlnire în format Ramstein azi

Ministrul Apărării al Ucrainei, Oleksii Resnikov, a anunţat pe Facebook că miercuri va avea loc o nouă întâlnire în aşa-numitul format Ramstein pentru livrarea de arme la Kiev. Anunţul a fost făcut după întâlnirea cu ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, la Odesa, în timpul căreia a promis că va livra Ucrainei două nave Alkmaar până în 2025. Ţările de Jos oferă, de asemenea, pregătire militară.

UPDATE 00:00 - Pentagonul: Avioanele ruseşti au zburat lângă dronă timp de 40 de minute

Avioanele ruseşti au zburat aproape de drona americană deasupra Mării Negre timp de aproximativ 30 până la 40 de minute, înainte de a se ciocni. Astfel, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a reconstituit interceptarea dronei americane de către ruşi. „Continuăm să evaluăm exact ce s-a întâmplat”, a adăugat generalul, în cadrul unei conferinţe de presă, fără a putea clarifica dacă a fost sau nu un accident.

UPDATE 00:00 - Pentagon: avionul rusesc, probabil avariat în urma coliziunii

Avionul de vânătoare rusesc Su-27 „probabil a fost avariat” în coliziunea cu drona americană MQ-9 în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre, a declarat generalul Pat Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Un avion de luptă rusesc a lovit o aeronavă americană fără pilot în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre. Generalul forţelor aeriene americane James Hecker a spus acest lucru, explicând că „drona noastră MQ-9 desfăşura operaţiuni de rutină în aeronava internaţională spaţială când a fost interceptată şi lovit de o aeronavă rusă, rezultând o prăbuşire şi pierderea completă a MQ-9”. Este, a adăugat generalul american, o „acţiune nesigură şi neprofesională din partea ruşilor” care „aproape a provocat prăbuşirea ambelor avioane”. Argumentând că „aeronavele americane şi aliate vor continua să opereze în spaţiul aerian internaţional”, Hecker a adăugat că „le cerem ruşilor să se comporte într-un mod profesionist şi sigur”.

UPDATE 00:00 - Rusia: drona americană a încălcat regulile spaţiului aerian

Drona americană MQ-9 Reaper care s-a prăbuşit în Marea Neagră „încălca regulile de utilizare a spaţiului aerian”. Dar „nu a existat niciun contact între drona americană şi avioanele ruseşti” care „nu au folosit arme”, susţine Ministerul rus al Apărării într-o notă relansată de agenţia de presă RIA Novosti. „Drona americană, în urma unei manevre bruşte, a pierdut controlul în zbor, a pierdut altitudine şi s-a prăbuşit în apă”, a spus ministerul. „Drona zbura în direcţia graniţei Federaţiei Ruse”, se mai spune în comunicat.

Mai multe articole despre:
razboi in ucraina invazie rusia ucraina ucraina