MENIU

Război în Ucraina - Cinci cadavre descoperite la Motîjîn, printre care cele ale familiei primăriței

Descoperire macabra

Cadavrele primăriţei din satul Motîjîn, al soţului şi fiului lor, precum şi a altor doi bărbaţi au fost descoperite în această localitate situată la vest de Kiev, au remarcat luni jurnaliştii AFP.

Poliţiştii le-au arătat reporterilor patru cadavre pe jumătate înhumate într-o groapă săpată într-o pădure de pini din apropierea locuinţei primăriţei, precum şi cadavrul unui bărbat zăcând într-un puţ din grădină.

Potrivit poliţiei, cele cinci persoane aveau mâinile legate la spate.

Primăriţa Olga Suhenko, în vârstă de 50 de ani, soţul ei şi fiul lor au fost răpiţi de forţele ruse pe 24 martie, potrivit aceleiaşi surse.

Locuitorii satului au declarat pentru AFP că aceştia au refuzat să colaboreze cu forţele ruse.

Pe 11 martie, primarul oraşului Melitopol din sudul Ucrainei a fost răpit de militari ruşi şi eliberat după câteva zile.

Soldaţii ruşi au slăbit controlul asupra regiunii Kiev şi a nordului ţării în ultimele zile pentru a-şi concentra eforturile militare în est. 

Mai multe articole despre:
razboi in ucraina rusia putin