Război în familia Adamescu. Autopsia a fost finalizată
Moartea afaceristului Dan Adamescu a provocat un scandal imens. Carmen Palade, fosta soţie a milionarului, le-a cerut medicilor legiști să îi dea trupul pentru înmormântare.
Averea lui Adamescu ajunge la un miliard de euro. Carmen Palade a venit miercuri însoțită de șapte bodyguarzi la Institutul de Medicină Legală din București că să ridice trupul fostului soț, Dan Adamescu.
A fost finalizată autopsia, iar sicriul va fi preluat de fosta soţie.
”Autopsia abia acum s-a finalizat. Am sunat-o pe soţie, nu vrea să se pună de acord. Preşedintele IML încalcă drepturile fiului şi drepturile nurorii. Ea a simţit mirosul banilor lui Adamescu. Eu vreau să fac apel la oamenii care au ţinut la el vă rog opriţi-o! Noi vrem să aibă şi el parte de puţină dreptate. Soţul meu stă şi plânge şi nu îi vine să creadă. Ea vrea să pună mâna pe certificatul lui de deces”, a declarat nora lui Adamescu.
Avocatul omului de afaceri Dan Adamescu a declarat că medicii legişti au stabilit că decesul a fost cauzat de bronhopneumonie şi insuficientă cardiorespiratorie. Trupul neînsufleţit al lui Dan Adamescu va fi depus, joi seară, la Biserica Domniţa Bălaşa, urmând să fie înmormântat vineri la prânz.
"S-a luat o decizie comună, ca să evităm orice interpretări şi speculaţii şi de comun acord s-a consfinţit şi de către familie să fie preluat şi dus acum la îmbălsămare şi după amiază, la orele 18.00, dacă lucrurile merg bine, va fi depus la Domniţa Bălaşa. Slujba va fi mâine (vineri) la ora prânzului şi fosta soţie şi sora domnului Adamescu au decis de comun acord să se pregătească împreună toate aceste ceremonii. (...) Conform certificatului medico-legal, cauza decesului este bronhopneumonie şi insuficienţă cardiorespiratorie", a declarat Cătălin Dancu, avocatul omului de afaceri, potrivit Mediafax.ro.
Avocatul a precizat că încă nu se cunosc cauzele care au dus contractarea bolilor de către Dan Adamescu, însă aceste aspecte vor fi stabilite în urma analizelor ulterioare.
Dar familia lui a reacționat virulent când a auzit că femeia vrea să ia cadavrul spunând că cei doi divorțaseră, nu se mai înțelegeau de ani de zile și ea nu mai are niciun drept.
"Acum cred că fiecare ar putea să aprecieze dacă ea (soția) avea ce să caute sau nu în această situație, să se ducă să solicite corpul domnului Adamescu, să îi fie predat dânsei.”, a spus avocatul Cătălin Breazu.