MENIU

Frăţia baronilor face joc dublu pe tema alegerii preşedinţilor de consilii judeţene

PNL face un joc dublu pe tema ordonanţei de urgenţă care schimbă modul de alegere a preşedinţilor de Consilii Judeţene. Deşi preşedintele Klaus Iohannis şin lideri ai PNL au criticat iniţiativa, la nivel local lcururile stau cu totul altfel. Potrivit unor documente obținute în exclusivitate de Realitatea TV, președinți de consilii ai PNL au semnat iniţiativa PSD. S-a întâmplat chiar şi în Sibiu, un județ apropiat şefului statului.

Mai mulți președinți de consilii județene ai Partidului Național Liberal au semnat pentru ordonanţa de urgenţă care schimbă modul de alegere a preşedinţilor de Consilii Judeţene. Printre ei, Gheorghe Flutur, șeful CJ Suceava, Vasile Iliuță din Călărași dar și Iustin Cionca din Arad. Aceștia susțin alegerea președintelui consiliului județean prin vot direct. Surpriza vine însă și de la Sibiu, un județ apropiat președintelui Iohannis. Daniela Cîmpean, cea care conduce consiliul se numără printre semnatari.

Documentele au fost prezentate, în exclusivitate, de jurnalista Denise Rifai, realizatoarea emisiunii "Legile Puterii" de la Realitatea TV.

Pe de altă parte, preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că va reclama la Avocatul Poporului şi la CCR ordonaţa prin care preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi direct, într-un singur tur. Măsura a stârnit reacții dure, chiar de la Cotroceni. 

Opoziția reclamă totodată că puterea, deși se declară preocupată de dorința electoratului de a fi reprezentat cât mai corect, nu se grăbește să adopte alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Mai multe articole despre:
PNL PSD