MENIU

Râu secat din cauza caniculei. Disperarea fermierilor

După lacuri, au început să sece și râurile. Mii de pești au murit din cauza caniculei care a secat debitul apelor. Din disperarea de a-și salva culturile, dar și pentru că nu există un sistem de irigații asigurat de stat, oamenii au început să improvizeze pompe cu care să irige terenurile din apele râurilor, lucru care a dus la secarea și mai drastică a acestora. 

Lacuri și râuri secate. Dezastru total pentru agricultură

Râul Călmățui din Buzău a rămas fără apă, nu doar din cauza secetei, ci și a irigatului improvizat de localnici. Oamenii s-au temut să nu își piardă culturile așa că au încercat să le salveze cum au putut.

„Peștii au murit! Uitați ce este aici! De 2 zile nu mai curge niciun fir de apă!”, spun fermierii revoltați.

Iar problemele nu se opresc aici. După ce râul Călmățui a secat, localnicii se plâng că le mor de sete animalele care pasc pe islaz.

„Suferă săracele, nu mai pot de sete, uite. Foarte greu.”, spun oamenii.

Reporter: „Ați mai trăit veri așa secetoase?” 
Localnic: „Au mai fost, dar ca asta nici așa. Ploua de rămânea apa pe câmpuri. A scăzut la limita încoace, nu mai e nimic. A scăzut până jos de tot. A început să se usuce și mersul ei încoace. Îi înțeleg pe fermieri că vor să-și salveze recolta de la secetă, însă trebuie sa se gândească că aici sunt animale, viețuitoare, care trăiesc în apă și sunt distruse ...”

În acest moment, peste 300 de mii de hectare de terenuri cultivate din toată țara sunt în pericol, potrivit Ministerului Agriculturii.