MENIU

Rata inflației a ajuns la 3,9% în iunie. Prețurile energiei electrice și ale alimentelor, cele mai mari creșteri

Rata inflației a crescut

Cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică arată scumpiri la toate categoriile de produse și servicii. Cea mai mare creștere se înregistrează la energia electrică, care este mai scumpă cu 17% de la începutul anului. Dintre produsele alimentare, cel mai mult s-au scumpit uleiul și fructele.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2020 - iunie 2021) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2019 - iunie 2020) este 2,9%.

În topul scumpirilor, energia electrică este pe primul loc, cu o creștere de aproape 18% de la începutul anului, urmată de uleiul comestibil, cu o creștere de 11% față de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au scumpit cu circa 9% în aceeași perioadă, potrivit datelor INS.

Legumele, fructele si conservele s-au scumpit și ele, de la inceputul anului, cu cel puțin 10%.

La polul opus, gazele naturale s-au ieftinit cu 2,16%, iar energia termică s-a ieftinit cu 0,2%. Transportul aerian s-a ieftinit cu 20%, 

La capitolul servicii, cele mai semnificative majorări au fost la serviciile poştale (plus 5,53%), cele de îngrijire medicală (4,48%) şi de apă, canal, salubritate (4,39%). 

Pe ansamblu, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,4% în perioada de referință, iar cele nealimentare cu aproximativ 4,3%.