MENIU

RATA de infectare cu noul coronavirus | Peste jumătate din țară - încă în zona ROȘIE. Unde este cea mai mică transmitere comunitară

Rata de infectare cu noul coronavirus în România

Dintre cele 42 de județe, inclusiv Capitala, 20 sunt încă în scenariul roșu, în două județe rata de infectare fiind în continuare mare, de peste 7 la mia de locuitori - Constanța și Ilfov, chiar dacă sunt în scădere.  Alte 19 județe se află în prezent în scenariul galben, cu rate de până în 3 la mia de locuitori, iar trei sunt în scenariul verde, cu o transmitere comunitară scăzută, rata de infectare fiind sub 1,3.

 

În Constanța și Ilfov este în continuare cea mai mare transmitere comunitară, de peste 7 la 1.000 de locuitori. Totuși se observă o scădere a transmiterii în ultimele 24 de ore, față de raportarea de joi. 

În Constanța, rata de infectare a ajuns vineri la 7,04, de la 7,15, înregistrată până joi. Și în Ilfov a scăzut puțin, de la 7,12, joi, la 7,01, raportat astăzi.

Rate de infectare între 4 și 5 la 1.000 de locuitori sunt în patru județe: Alba, Arad, Argeș și Timiș, în scădere față de valorile înregistrate până pe 3 decembrie: Alba - 4,24 , Arad - 4,71, Argeș - 4,67, Timiș - 4,03. În Timiș se observă o scădere semnificativă, cu 1,8 puncte, de la 5,78 la 1.000 de locuitori raportat până joi, 3 decembrie, la 4,03, raportat astăzi, 4 decembrie.

Capitala, Cluj, Sibiu și Brașov se mențin la valori mari, între 5 și 6 la mia de locuitori, dar în ușoară scădere în ultimele 24 de ore.  

Cea mai mică rată de infectare s-a înregistrat în județele Harghita - 1,1 , Olt - 1,15 și Gorj- 1,29.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Incidența cumulată a cazurilor la nivel județean în ultimele 14 zile la 1.000 de locuitori: 4.12.2020