MENIU

Răsturnare neașteptată de situație în America - Joe Biden a câștigat alegerile: "Mă simt grozav!"

Joe Biden

La patru zile după alegerile de la jumătatea mandatului, presa americană a anunţat victoria pentru senatoarea democrată Catherine Cortez Masto în statul cheie Nevada. Partidul lui Joe Biden păstrează, aşadar, controlul asupra Senatului SUA, iar preşedintele a spus că aşteaptă cu nerăbdare următorii doi ani, relatează AFP.

Potrivit Guardian, victoria democrată în Senat este încă o lovitură pentru republicanii care sperau la un „val roşu”.

Democraţii au păstrat controlul Senatului după ce cursa crucială din Nevada a fost anunţată în favoarea lor, consolidând o performanţă electorală în cadrul alegerilor intermediare pentru partid care şi-a depăşit aşteptările, transmite The Guardian. 

Deşi iniţial părea să piardă după numărarea a 77% din voturi, senatorul democrat Catherine Cortez Masto l-a învins pe contracandidatul republican Adam Laxalt, un fost procuror general al statului care a fost susţinut de fostul preşedinte Donald Trump. 

După ce toate voturile au fost numărate, senatoarea democrată Catherine Cortez a obţinut 48,8 % (487.829 voturi), iar contracandidatul ei republican a luat 48,1% (481.273 voturi).

Victoria lui Masto vine după ce senatorul democrat Mark Kelly a fost reales în Arizona vineri seara târziu, ceea ce le asigură democraţilor 50 de locuri în Senat, republicanii având 49.  

În Congres, numai doi senatori sunt independenţi, Angus King şi Bernie Sanders. Amândoi susţin deciziile luate de Partidul Demcrat, întrucât sunt foşti membri ai formaţiunii liberale. 

Cu votul vicepreşedintelui democrat al SUA, Kamala Harris, democraţii dispun acum de 51 de voturi. Potrivit Constituţiei SUA, art. I, secţiunea 3, Vicepreşedintele Statelor Unite este preşedintele Senatului, dar nu va vota decât în cazul în care voturile celor două formaţiuni politice ale Senatului sunt împărţite în mod egal, adică 50 - 50. Kamala Harris poate da votul decisiv pentru trecerea unei legi, a unei moţiuni sau confirmarea unei nominalizări. 

"Mă simt grozav şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani" a spus Joe Biden, aflat la Phnom Penh, unde se întâlneşte cu mai mulţi lideri în cadrul unui summit din Asia de Est.

Victoria demcraţilor îl plasează pe Biden într-o poziţie într-adevăr consolidată de a aborda discuţiile cruciale cu preşedintele chinez Xi Jinping, programate luni la Bali, în marja G20. „Îl cunosc pe Xi Jinping, el mă cunoaşte”, a adăugat el, spunând că au avut întotdeauna „discuţii sincere”.

Cei doi au o relaţie care datează de mai bine de un deceniu, când Joe Biden era vicepreşedinte, dar luni se vor întâlni faţă în faţă pentru prima dată în rolurile lor actuale. "Avem foarte puţine neînţelegeri. Trebuie doar să stabilim care sunt liniile roşii", a spus preşedintele american.

Realegerea senatoarei democrate duce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare.

Mai multe articole despre:
Joe Biden