Răsturnare de situație pentru două perechi de miri și peste 300 de nuntași - Zeci de persoane, inclusiv copii, au ajuns la spital
Caz revoltător în Brașov. 13 persoane au fost transportate la spital după ce au mâncat mai multe preparate care erau contaminate la o nuntă. DSP a început o anchetă pentru a vedea ce i-a făcut pe oameni să se îmbolnăvească.
Răsturnare de situație pentru două perechi de miri care au ales să petreacă alături de invitații lor la un complex turistic din Sâmbăta de Sus la sfârșitul săptămânii trecute. au avut parte de o nuntă de neuitat, din nefericire, nu în sensul bun. Mai mulți invitați s-au ales cu o toxiinfecție alimentară.
În localul din sâmbăta de sus erau doua nunti, una cu 100 de participanți, cealaltă cu 250.
În jurul orei 21.00, oamenii au început să sune la 112 pentru că o parte dintre invitați acuzau stări de greață, vărsături și scaune diareice. Mai multe echipaje de la ambulanță au fost trimise la fața locului.
Un număr de 14 participanți au fost asistați medical la fața locului, iar doi au fost duși la Spitalul Făgăraș, potritiv Realtatea PLUS. Un al treilea pacient s-a prezentat singur la Unitatea de Urgențe Făgăraș, după ce a început să se simtă tot mai rău. Alți trei copii au fost duși la spital de către părinți.
„Am intervenit aseară la Sâmbăta de Sus, la o nuntă unde am asistat 14 pacienți cu toxiinfecție alimentară. Din aceștia două persoane au fost transportate la spital“, a declarat Steluța Coțiu, director medical SAJ Brașov.
Au fost alertate și DSP dar și Direcția Sanitar Veterinară din județ.
Mulți dintre nuntași spun că brânza din aperitiv ar fi de vină, potrivit brasov.net.
Autoritățile sanitare și polițiștii urmează să deruleze o anchetă la respectivul complex pentru a vedea care au fost cauzele apariției incidentului.
IPJ Brașov a anunțat că a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „comercializarea de produse alterate”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.