MENIU

Răsturnare de situaţie în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai: ce detalii dezvăluie anchetatorii

Gabriela Dorgai

Anchetatorii au redus la trei cercul de suspecți în cazul uciderii Gabrielei Dorgai, fostă actriță a Teatrului de Nord Satu Mare. Potrivit unor surse judiciare, de la aceștia au fost prelevate iar apoi, trimise probe ADN către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, iar acum se așteaptă rezultatele investigațiilor medicale.

Se pare că anchetatorii au intrat în posesia unor informații extrem de importante în ceea ce privește împrejurările morții Gabrielei Dorgai, actrița ucisă anul trecut (2014) cu sânge rece pe malul râului Someș, în plin centrul municipiului Satu Mare. Potrivit unor surse judiciare este vorba despre o persoană care își are domiciliul pe raza municipiului, reședință de județ și care nu a fost până în prezent în cercul suspecților. Organele de anchetă susțin că este vorba despre o persoană absolut normală, cu un loc de muncă stabil și care nu iese cu nimic în evidență, informează Sătmăreanul.

Până în prezent, acestuia i-au fost prelevate deja probe în vederea trimiterii acestora către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București. În afară de acest individ, din cercul suspecților mai fac parte și alte două persoane care au intrat mai demult în vizorul oamenilor legii.

Din sursele pe care le deținem reiese că toate indiciile arată către noul suspect, acesta fiind supravegheat de către polițiști. Oamenii legii așteaptă rezultatele analizelor ADN.

La începutul acestui an, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a declarat că „apar tot timpul date noi în anchetă. Avem și sprijinul celor de la IGPR care ne susțin cu baza materială, dar autorul deocamdată nu-l avem”.

Vă reamintim că, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2014, actrița Teatrului de Nord Satu Mare, Gabriela Dorgai, a fost violată iar apoi ucisă pe malul Someșului, în plin centrul municipiului Satu Mare. Trupul neînsuflețit al actriței a fost găsit pe malul râului în data de 10 noiembrie.

Gabriela Dorgai s-a născut în data de 11 februarie 1971. A devenit actriţă în cadrul Teatrului de Nord Satu Mare în 1990. Gabriela Dorgai a avut probleme de sănătate şi a fost afectată de faptul că, după divorţ, instanţa a acordat tatălui custodia fiicei ei în vârstă de 17 ani.