MENIU

Răsturnare de situație în cazul medicului care lua aparate de la cadavre! Decizia luată de procurori

Răsturnare de situație în cazul cardiologului Dan Tesloianu de la spitalul Sfântul Spiridon din Iași acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase de pe cadavre. Medicul a fost plasat în arest la domiciliu. Totul vine după ce procurorii ceruseră prelungirea arestului preventiv cu încă o lună. 

Judecătorul de drepturi și libertăți a hotărât joi, 13 aprilie, ca medicul Dan Tesloianu să fie plasat în arest la domiciliu. Procurorii au solicitat prelungirea arestului preventiv cu o lună, începând cu data de 18 aprilie. Apelul în acest caz va fi soluționat de Curtea de Apel București.

Pe data de 17 februarie, Parchetul General l-a reţinut pe Dan Tesloianu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora.

Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii.  

Potrivit anchetatorilor, o mare parte dintre intervențiile de implantare a dispozitivelor cardiace, inclusiv extrase de la pacienți decedați, recomandate de medic, nu erau necesare, iar acestea au fost realizate prin consemnarea unor diagnostice fictive sau prin prescrierea anterioară a unor medicamente care să provoace simptome specifice.

În acest dosar, alți cinci medici sunt cercetați penal pentru luare de mită, iar patru pacienți sunt anchetați pentru dare de mită.

Mai multe articole despre:
medic doctor cadavre procurori