MENIU

Răsturnare de situație în cazul băiatului de 8 ani mort în timpul unui curs de înot. Ce scrie în rezultatul autopsiei lui Filip? Nici măcar părinții nu știau de aceste probleme

Un antrenament obișnuit de înot s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Bihor, după ce un băiețel de opt ani a decedat sub privirile tatălui său și ale antrenorului. În ciuda faptului că avea o adeverință medicală care atesta că este apt pentru sport, autopsia preliminară a relevat o posibilă anomalie cardiacă, care ar fi putut contribui la decesul copilului. 

Filip, care începuse cursurile de înot în urmă cu doar trei săptămâni, exersa alături de alți copii în bazinul școlii din Ștei când a intrat brusc în panică și, în ciuda intervenției rapide, s-a prăbușit fără viață.

Detalii dramatice ale incidentului

În timpul exercițiilor din bazin, Filip, care se folosea de un colac pentru a exersa bătaia din picioare, a dat semne de panică. Tatăl său, Doru Cioanca, care îl privea de pe margine, și instructorul de înot, Claudiu Pirtea, au observat imediat că ceva nu este în regulă. „Am văzut pe fața lui că s-a speriat de ceva. Claudiu, instructorul, a sărit imediat în apă și l-a scos pe mal", a povestit tatăl copilului. În brațele tatălui său, Filip a rostit ultimele sale cuvinte, „Tati, tati”, înainte de a-și pierde cunoștința.

Instructorul de înot, fost coleg de școală cu tatăl lui Filip, cu experiență în manevrele de resuscitare, a încercat să-i salveze viața, dar fără succes. Nici echipajul de pe ambulanță, care a ajuns rapid la fața locului, nu a reușit să-l readucă la viață. Potrivit medicului șef UPU SMURD Bihor, Hadrian Borcea, nu au fost identificate semne de înec, iar cauzele exacte ale stopului cardiorespirator rămân neclare.

Rezultatul autopsiei în cazul băiețelului de 8 ani

La scurt timp după incident, părinții băiatului au primit o concluzie preliminară din partea medicului legist. Deși rezultatele finale nu au fost încă disponibile, medicul a observat cu ochiul liber ceva neobișnuit la mușchiul inimii copilului, sugerând o posibilă afecțiune cardiacă. "Medicul legist a spus că nu i-a plăcut cum arăta mușchiul inimii", a declarat instructorul Claudiu Pirtea.

Hadrian Borcea, medicul șef UPU SMURD Bihor, a explicat că, deși băiatul părea sănătos, anumite afecțiuni ascunse pot trece neobservate atât de părinți, cât și de personalul medical. Deși Filip primise o adeverință de la medicul de familie care atesta că este apt pentru activități sportive, instructorul subliniază importanța unor controale medicale mai riguroase. "Adeverințele nu ar trebui eliberate superficial. Analizele trebuie făcute corect", a adăugat el.

Cazurile de moarte subită la copii în timpul activităților sportive, în creștere

În ultimii ani, numărul cazurilor de moarte subită în rândul copiilor, în timpul activităților sportive, a crescut alarmant. Specialiștii subliniază necesitatea unor controale medicale mai amănunțite înainte de implicarea copiilor în activități sportive. Adrian Tirla, medic specialist în medicină sportivă, recomandă efectuarea unui examen de specialitate, inclusiv un EKG de repaus, pentru a detecta eventualele afecțiuni care ar putea pune viața în pericol.

În prezent, medicii legiști continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate dacă băiatul avea o anomalie cardiacă care a dus la deces. Acest caz tragic subliniază importanța monitorizării atente a sănătății copiilor implicați în activități sportive.