Răsturnare de situație în cazul accidentului dintre Nădab și Cintei. Autoturismul implicat era urmărit de Poliție - Detalii șoc din anchetă
Inspectoratul de Poliție Județean Arad face precizări pe marginea accidentului care a avut loc între Nădab și Cintei, în urma căruia un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, cu picioarele tăiate de parapetele de pe marginea drumului. Mașina era urmărită de un echipaj de Poliție, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor.
„În ziua de 15 noiembrie a.c., in jurul orei 11:50, un echipaj de poliție al Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, aflându-se într-o acțiune de impunere a respectării legislației rutiere, au procedat la oprirea unui autoturism care se deplasa cu viteza în localitatea Nădab. Autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, echipajul pornind în urmărirea acestuia.
Pe D.J. 792, la km. 9+700 m, intr-o curbă la stânga, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanț. În urma impactului, bărbatul aflat la volan, in vârstă de 39 de ani, a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, unui tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului.
Din verificări, a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis”, a transmis Poliția.