Răsturnare de situație în cazul accidentului din Pipera: femeie moartă în mașină - dosar pentru CRIMĂ
Dosar penal pentru crimă, după incidentul din Pipera în care o mașină a izbit cap de pod, iar o femeie de 36 de ani a murit. Bărbatul care conducea mașina divorțase de victimă de aproximativ o săptămână. El le-a spus, inițial, polițiștilor că ar fi fost șicanat de un șofer, însă imaginile de pe camerele de supraveghere nu confirmă această ipoteză. Apoi, șoferul le-a spus că ar fi luat niște medicamente care i-ar fi afectat capacitatea să conducă. Mesajele din telefoanele victimei arată că femeia fusese amenințată de mai multe ori înainte să-și piardă viața.
Imaginile în care femeia și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un cap de pod au fost surprinse de o cameră de supraveghere. Șoferul a declarat, imediat după impact, că ar fi consumat sedative care i-ar fi provocat somnolența, apoi că un șofer l-ar fi șicanat în trafic. Niciuna dintre ipoteze nu s-a confirmat.
Oamenii legii au extins ancheta și au început să investigheze în ce relații erau cei doi soți proaspăt divorțați.
Bărbatul își bănuia fosta soție că ar avea o relație extraconjugală, iar între ei era o stare extrem de tensionată. Au fost audiați membrii familiei și au fost verificate telefoanele lor care au confirmat amenințările cu moartea pe care bărbatul le-ar fi făcut.
Polițiștii au deschis un dosar penal. Doi copii au rămas fără mamă.