MENIU

Răspunsul Universităţii Bucureşti pentru Ponta: Vom întreprinde demersurile legale necesare

Rectorul Universităţii din Bucureşti a răspuns scrisorii lui Victor Ponta, prin care premierul anunţa că renunţă la titlul de doctor în drept. "Vă anunţăm că Universitatea din Bucureşti va întreprinde toate demersurile legale necesare, în acord cu solicitarea dumneavoastră", a scris profesorul dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii.

Rectorul Universităţii din Bucureşti i-a răspuns, marţi, premierului Victor Ponta, care a anunţat, printr-o scrisoare adresată instituţiei, că renunţă la titlul de doctor în drept, în urma acuzaţiilor de plagiat.

"Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastră şi buna-credinţă cu care, acum, luaţi în considerare demersul Universităţii din Bucureşti şi decizia Comisiei de Etică din 2012.

Suntem întrutotul de acord cu aprecierile dumneavoastră referitoare la doemniul educaţiei, ca "domeniu fundamental şi esenţial pentru viitorul noastru ca societate europeană".

Universitatea din Bucureşti va face întotdeauna tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura educaţie şi cercetare ştiinţifică de calitate.

Cu privire la renunţarea la titlul de Doctor în Drept, ce v-a fost acordat în 2003, vă anunţăm că Universitatea din Bucureşti va întreprinde toate demersurile legale necesare, în acord cu solicitarea dumneavoastră", a scris profesorul dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii.