MENIU

Răspunsul SRI despre ce s-a întâmplat în noaptea alegerilor din 2009, la Oprea acasă

SRI a formulat un răspuns referitor la solicitarea Comisiei parlamentare în legătură cu controlul activității instituției cu privire la întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor din 2009.

Documentul însă ar avea un caracter secret, parlamentarii urmând să ceară declasificarea acestuia, după cum a precizat preşedintele comisiei, Claudiu Manda, potrivit Agerpres.ro.

"Legat de adresa pe care am solicitat-o celor din conducerea SRI, să ne spună dacă în seara cu sufrageria au fost persoane din conducerea SRI, am primit un răspuns, dar, din păcate, scrie că este document secret. O să reluăm discuţiile cu cei din conducerea SRI şi să vedem ce poate să declasifice din acest document, ca să putem să punem la dispoziţia comisiei pentru anchetarea alegerilor din 2009 un răspuns. (...) Este un răspuns de o pagină jumătate care face referire la persoane", a declarat Manda.

"Cei din comisia de anchetă ne-au mai făcut încă o adresă nouă, în care ne solicită sprijin şi intervenţie pentru a se afla adevărul despre ce s-a întâmplat acolo şi să adresam noi SRI o serie de întrebări, unele dintre ele pertinente, unele care nu intră în atribuţiile SRI", a mai precizat Manda.

Comisia Parlamentară pentru controlul activității SRI a transmis luna trecută către Serviciul Român de Informaţii o scrisoare prin care să solicite un răspun în legătură cu informațiilor potrivit cărora George Maior şi Florian Coldea au fost prezenți în casa lui Gabriel Oprea în seara celui de-al doilea tur de scrutin al elegerilor prezidențiale din 2009.

Mai multe articole despre:
SRI