Rareș Bogdan: N-ar fi nicio problemă ca România să intre în Schengen până la sfârșitul anului
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a afirmat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că România n-ar avea, tehnic, nicio problemă să intre în spațiul Schengen până la finalul anului. Estimarea, făcută în excusivitate la Realitatea Plus, vine după ce europarlamentarul a lansat, miercuri, un atac fără precedent la adresa conducerii Uniunii Europene care ține România în șah, în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen, deși încă din 2011 țara noastră a îndeplinit toate condițiile de accedere.
"În forul de la Strasbourg era și Maroš Šefčovič, vicepreședintele CE pe relații interinstituționale, care a și răspuns, citez, că "sunt convins că România, Croația și Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la zona Schengen și că acest lucru se va întâmpla mai devreme decât mai târziu". Când este acest mai devreme, e o întrebare complicată, pentru că România este pregătită, practic la 4 ani după ce a aderat la UE era pregătită, dar cu toate astea lucrurile nu s-au întâmplat, au trecut 11 ani.
Este o durere și o presiune foarte mare a românilor, pentru că noi ne-am dovedit de atâtea ori europenismul, ne-am dovedit spiritul extraordinar de cetățeni europeni prin reacția pe care am avut-o față de sutele de mii de refugiați ucraineni care au ajuns în țara nostră, după declanșarea războiul din Ucraina", a declarat europarlamentarul PNL, în exclusivitate la Realitatea Plus.
ROMÂNIA N-AR AVEA PROBLEME SĂ ADERE ANUL ACESTA, ALȚII TREBUIE CONVINȘI
În intervenția sa, Rareș Bogdan a subliniat faptul că România a reușit să schimbe în bine perecpția multor oficiali europeni, în special după invadarea Ucrainei de către Rusia.
"Asta a putut să vadă și Ylva Johansson, comisarul european care a fost în România după declanșarea conflictului, ea fiind unul dintre oamenii care nu erau foarte dornici ca România să adere la Schengen. Iar după vizitele de la București, de la Sighet, Ișalnița, doamna Johansson și-a schimbat radical atitudinea față de România.
De aceea, mă întreb cât timp trebuie să mai treacă, ce trebuie să mai face, câte teste să mai trecem, trebuie să înțeleagă că pentru noi este o prioritate de grad 0.
Noi suntem pregătiți, nu avem în acest moment nicio condiționalitate care să nu fie respectată. În mod normal, n-ar fi nicio problemă ca până la sfârșitul acestui an România să fie admisă în Schengen. Sigur că pentru asta este nevoie de ridicarea MCV, este nevoie ca Olanda și Franța să fie convinse că România are un singur drum. (...) Sigur, înțelegem că nu putem merge singuri, mergem alături de Croația, alături de Bulgaria, dacă este pregătiți, dar acesta este obiectivul nr. 1 pentru noi.