MENIU

Rareş Bogdan: Dragnea, ca la radiografie. S-a văzut cine e: ţărănuş, un grobian în şosete flauşate

Rares Bogdan

Rareş Bogdan l-a desfiinţat, pur şi simplu, pe Liviu Dragnea după ce liderul PSD a lansat un atac foarte dur la adresa preşedintelui Iohannis.

Dragnea spusese că el nu l-ar fi primit pe şeful statului nici măcar în curtea Guvernului.

"Eu nu-l primeam în curte. Pur şi simplu", a declarat Liviu Dragnea, referitor la prezenţa lui Klaus Iohannis la şedinţa de Guvern de joi. "Fiecare om are încă dreptul să se facă de râs cât doreşte", a mai zis şeful PSD.

Rareş Bogdan este de părere că Liviu Dragnea a arătat încă o dată ce fel de personaj este.

"Dragnea Liviu, infractor condamnat, a spus că dacă era în locul lui Dăncilă, nu-l lăsa pe președintele României nici măcar în curtea guvernului. Cu aceste cuvinte, Dragnea Liviu a stat în fața țării ca la radiografie. S-a văzut tot. S-a văzut exact cine este. Țara e a lui, guvernul e al lui, România e pe persoană fizică, iar această persoană care conduce România este un infractor, deci îl cheamă Dragnea Liviu. În scurt timp, Dragnea Liviu nu va mai fi un infractor, căci punctele strategice de pe lanțul judiciar au fost unse, să nu mai scârțâie.

Ce s-a văzut de azi-noapte, adică demnitari eliberați deoarece CCR a stabilit că au fost ilegal constituite completurile de 5, e doar începutul. Totul va culmina cu revizuirea condamnării lui Dragnea Liviu, cu închiderea dosarelor lui. Pârtia e gata, România e un derdeluș pe care alunecă doar cățeii, nu și câinii. Deși, dacă-l numești pe Dragnea Liviu câine nedreptățețști aceste ființe care sunt generoase, nobile, fidele fișei postului, adică să fie prietenul omului, să-l ajute necondiționat", a spus Rareş Bogdan la emisiunea de joi seară.

Realizatorul Realitatea TV a vorbit despre ce trebuie să facă de fapt un parlamentar.

"Fișa postului parlamentarului, o spune Constituția, este să preia de la cetățean suveranitatea, în urma alegerilor, și să-i rezolve problemele. Problemele românilor, nu ale penalilor. Școli, spitale, autostrăzi, medicamente, dar mai ales legi care să ridice țara. Asta spune Constituția. Un fleac, au ciuruit-o! Mă întorc la afirmația sa: dacă aș fi fost în locul ei, nu-l lăsam pe preedintele Iohannis nici măcar în curte. M-am gândit: aici e ceva!! Și mi-am adus aminte că acum 1 an și jumătate, la sesizarea avocatului poporului, CCR dădea undă verde parlamentarilor să stabilească dacă o persoană condamnată poate deveni sau nu premier. Am avut curiozitatea si am citit motivarea, extrem de aridă, cu dictionarul juridic in mână.

CCR a motivat foarte pervers. A stabilit că legiuitorul ar fi bine să se abțină de la stabilirea în dreptul pozitiv a unor interdicţii absolute şi perpetue. Dar, pervers, repet, a sugerat, tot in motivare, repet, in motivare, calea de urmat: Parlamentul poate veni cu o lege de dezincriminare sau amnistie, iar asta ar şterge faptele penale din cazierul lui Dragnea Nicolae. Acum vă dați seama că nu baronii îi cer lui Dragnea Liviu OUG pe amnistie, ci propria frică? Afirmă că mulți oameni nevinovați stau în pușcării. Exact de ei îi pasă lui Dragnea Liviu, ce să spun... Dar are nevoie de guvern, încă, să îl albească prin OUG. Dacă azi cădea Guvernul, problema se muta in parlament, care o rezolva. Parlamentul este planul B al lui Dragnea Liviu", consideră Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan crede că şedinţa de Guvern a fost halucinantă.

"Până una-alta, azi a fost o sedință de guvern halucinantă, mâine aud că va fi una devastatoare. Ce pregateste guvernul? Nu rezolvarea problemei copiilor cu nevoi speciale, nu un buget de două cifre pentru educație, căci Dăncilă a învățat destul, nu mai are ce. Ceea ce se invață la partid știe deja, Dăncilă bate din călcâie mai bine ca ordonanța unui genera rus. Dar să vedeți cum bate pas de defilare!! OUG terorismului fiscal e devastatoare, nu ne rămâne decât să privim, intre timp, la tv, să vedem eliberări pe bandă rulantă. Amnistia a inceput, justiția e un vis frumos pentru noi si un coșmar pentru ei, dar ei dețin puterea. Numai că... cine sapă groapa altuia... Ei bine, se vor judeca și achitările!! Dinamită, nu? Moțiuni de cenzură? Prostii. Copii, ne vedem la vot sau în stradă. Decideți", a spus, amar, Rareş Bogdan, tot joi seară.

Citiţi şi:

Rareş Bogdan anunţă Jihad-ul după ce PSD-ul introduce suprataxarea profitului. Scumpiri în lanţ

Mai multe articole despre:
Rareş Bogdan dragnea in sosete flausate