MENIU

Rareș Bogdan, mesajul fabulos postat pe Facebook

Rares Bogdan

Rareș Bogdan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu trimitere la Liviu Dragnea, care s-a viralizat instantaneu. 

Rares Bogdan pune umărul la campania virală ”Liviu Dragnea fură bani de la copii” distribuind pe pagina sa de Facebook un mesaj despre Liviu Dragnea, cu un succes instantaneu.

”Cică umblă unul cu mustață într-un BMW negru, fără ITP, care fură banii de la copii, distruge justiția, nenorocește țara, omoară oameni în spitale și fură viitorul copiilor!”, spune mesajul de avertizare postat de Rareș Bogdan pe Facebook.

Mesajul lui Rareș Bogdan face referire la conmandarea lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, la momentul în care șeful PSD a condus un BMW al fiului său care nu avea ITP-ul făcut, dar și la dicersele măsuri luate de PSD împotriva justiției. 

La doar o oră de la postare, mesajul lui Rareș Bogdan avea aproape 1.000 de like-uri și 450 de distribuiri.  

Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman a generat o campanie virală cu un mesaj pe jumătate trist, pe jumătate amuzant, care îl are drept țintă pe șeful PSD.

Cetățenii s-au mobilizat pentru a-l ștampila pe liderul PSD cu mesajul simplificat, dar foarte eficient: ”Dragnea fură de la copii săraci”.

Concluzia este evident una tristă, dar felul în care este inserată pe Facebook, în postări pe tema Cupei Mondiale, spre exemplu, face ca întreaga campanie să devină un pic amuzantă și, în orice caz, atractivă și virală.

Este neclar deocamdată cine a început să posteze mesajul, cert este că vineri, el se viralizase deja pe Facebook. Sute de meme au apărut, iar în weekend, ele au continuat să curgă, de la ziariști, societate civilă sau chiar politicieni. 

”Dragnea a furat de la copiii săraci”. Viralul care a luat cu asalt Internetul

Mai multe articole despre:
Facebook Liviu Dragnea Rareş Bogdan