Rareş Bogdan: "Dragnea a fost susţinut de la vârful celor mai importante instituţii din România"
În luna august, procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale față de reprezentanții societății Tel Drum SA și față de societatea comercială în sine, acuzațiile fiind de fraudă cu fonduri europene. Tot mai mulţi dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea sunt urmăriţi penal. Astăzi, vicepremierul Sevil Shaiddeh a fost audiată la DNA. Realizatorul emisiunii Jocuri de putere, Rareş Bogdan, a comentat la REALITATEA TV situaţia lui Liviu Dragnea.
Rareş Bogdan a declarat la REALITATEA TV că Liviu Dragnea a fost susţinut de-a lungul timpului.
"Cine l-a protejat pe Liviu Dragnea ani în şir sau pe cei din jurul domniei sale? Eu cred că a fost protejat atât de la vârful DNA şi mai ales de la vârful SRI şi SIE. Domnul Dragnea a fost susţinut de la vârful celor mai importante instituţii din România. Acum văd că le înjură", a declarat Rareş Bogdan.
Reamintim că mai mulţi apropiaţi a lui Liviu Dragnea au fost audiaţi la DNA. Procurorii anticorupție au început urmărirea penală împotriva fostului deputat Adrian Simionescu, a lui Marian Fișcuci și Florinel Marinaș, alături de Mihai Alexandru Simionescu și firma Proinvest SRL. Acuzațiile sunt de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
Astăzi, vicepremierul Sevil Shaidehh a fost chemată la DNA. Sevil Shhaideh este urmărită penal, în calitate de suspect. Aceasta a confirmat informaţia când a ieşit de la audieri: "Am fost informată asupra calității procesuale pe care o am în acest dosar. Am calitatea de suspect și mai multe nu vă pot declara, fiind o anchetă penală în curs. În acest moment mi s-a adus la cunoștință această calitate. Mă prevalez de toate drepturile pe care le am și o să analizez împreună cu avocatul documentele", a afirmat Shhaideh.