MENIU

Rareș Bogdan: Dacă astrele se aliniază, pe 8 decembrie primim acordul de aderare la spațiul Schengen

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan crede că România are șanse mari să adere la spațiul Schengen. Într-o intervenție la Realiatatea Plus, Bogdan a afirmat că în acest moment contextul este mult mai favorabil țării noastre, iar Olanda, singura țară care se mai opune, riscă să se pună ea într-o poziției incomodă.

"Daca astrele se aliniază, pe 8 decembrie, la consiliului JAI de la Praga, vom primi acordul, avem toate șansele. Trebuie spus că Olanda nu poate rămâne singură, până acum a avut poziții în care era susținută și de alte state, nu poate sta invers pe sensul de mers al unei autostrăzi, pentru că s-ar putea ca până la urmă ea să aibă probleme. Atât timp cât 22 din cele 23 de state din Consiliul JAI te susțin, nu se pot poziționa invers," a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Liderul liberal a mai explicat că și din punct de vedere al Uniunii Europene ar fi avantajoasă includerea României.

"ȘI pentru PIB-ul UE ar fi un avantaj, ar fi între 0,5% și 1% prin amplificarea schimburilor comerciale. Dacă își dau acordul la Consiliul JAI și se semnează acordul, atunci vom intra terestrul în spațiul Schengen de la 1 ianuarie, iar din punct de vedere aviatic, pentru că este o problema cu alinierea la orarele de vara/iarnă, din 26."

Mai multe articole despre:
rares bogdan schengen mcv 8 decembrie hellvig