MENIU

Rareș Bogdan dă cărțile pe față: "Iată de ce mint PSD și Ciolacu! Pentru a ascunde cifrele dezastrului economic"

Bogdan - Prin comparatie, Guvernul Ciucă se poate mândri cu cele mai mari investiții după 1989

Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa premierului Marcel Ciolacu. Potrivit acestuia, PSD și Ciolacu lansează tot felul de minciuni în spațiul public legate de colaborarea cu PNL, pentru a ascunde "cifrele dezastrului economic păstorit de actualul premier și liderii socialiști".

"România riscă să fie penalizată cu 1,5 miliarde de euro din cauza întârzierii cu care Guvernul Ciolacu și-a îndeplinit obligațiile privind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Și asta deoarece cererea de plată nr. 3 depusă în decembrie 2023 este încă în curs de evaluare, după cum afirmă Daniel Dăianu în raportul Consiliului Fiscal," afirmă Bogdan, într-o postare pe Facebook.
 
"Adaug eu câteva cifre: după 4 ani de la lansarea PNRR au intrat în România 9,1 miliarde de euro, iar asta se întâmpla în timpul Guvernului Ciucă. Adică prefinanțarea în valoare de 3,79 miliarde, cererea de plată nr. 1 cu o valoare de 2,56 miliarde de euro și cererea de plată nr. 2, cu o valoare de 2,75 miliarde euro. Totalul disponibil pentru România este de 28,5 miliarde de euro (14,9 mld împrumuturi, restul granturi), iar concret, înseamnă 66 de reforme și 111 investiții. Adică locuri de muncă, salarii, infrastructură critică.
 
Alte „realizări” ale Guvernului Ciolacu: România a ratat calendarul de depunere pentru cererea 4 (3,15 mld euro), cererea 5 (3,2 mld euro), cerearea 6 (3,7 mld euro). Cererile 3, 4, 5 ar fi trebuit să fie deja plătite, adică 9,05 mld euro, iar cererea 6, cu termen de depunere în trimestrul 3 a acestui an este în curs de evaluare. Acesta ar fi fost stadiul normal al implementarii PNRR.
 
Să mai punem un eșec: investițiile. În timp ce Guvernul Ciucă se poate mândri cu cele mai mari investiții post-1989, și anume 12% din PIB - și vorbim doar de 6 luni din 2023 în care tragem linie sub 38,3 miliarde de euro, Guvernul Ciolacu stă așa: investiții străine directe mai mici cu 3,5 miliarde de euro (date BNR), creșterea economică s-a redus cu două procente, iar datoria externă a crescut cu 25 miliarde de euro. Pe românește, Ciolacu a pus frână economiei. Adică locuri de muncă mai puține și mai prost plătite, șomaj, disperare. Scăderea investițiilor și încasările proaste au avut efect și în sănătate, unde serviciile s-au scumpit, unde statul pur și simplu este incapabil să asigure analize, investigații, infrastructură civilizată.
 
Mergem mai departe. Ce mai spune Consiliul Fiscal? Câteva extrase din raport:
***„Piețele financiare pot îngheța din nou, iar țările prinse pe picior greșit - deficite mari - plătesc scump. România a mai trecut printr-un episod amar în 2008-2009”.
***„Este hazardată afirmația că deficitele se explică prin investiții și că ar fi sustenabile; efectele investițiilor depind de compoziție, de măsura în care se dezvoltă producția de bunuri exportabile și ce pot înlocui importuri”.
***„Consiliul Fiscal evaluează că deficitul bugetar cash va fi în jur de 8% din PIB pe 2024”.
***„Absorbția de fonduri europene în primele 8 luni din 2024 s-a limitat la rambursări însumând cca. 2,5 mod euro din CFM 2014 - 2020”
***„În cazul CFM 2021 - 2027, rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune este ZERO la nivelul lunii august”.
 
 
Câteva întrebări și remarci: De unde vor tăia PSD și Ciolacu pentru a acoperi dezastrul economic pe care-l fac acum? Din salarii? Din pensii? Vor crește TVA la 24/25% ? Sau nu-i mai interesează decât să câștige alegerile? PSD și Ciolacu pun economia țării în cel mai mare pericol de după criza din 2009 și riscă totul exclusiv din rațiuni electorale. Însă nenorocirea nu-i va lovi pe ei, ci pe românii care muncesc, care au mici firme și încearcă să își plătească angajații, pe pensionarii care, din cauza taxelor, vor cumpăra cea mai scumpă și mai proastă mâncare.
 
Ne-am temut că așa se va întâmpla, deoarece socialismul cu față umană, capitalismul de cumetrie atâta poate, altceva nu știe. Când am pus pe tablă reformele pe care le așteptau românii, Ciolacu a pretins că PSD-ul din alte vremuri a apus, deoarece avem o largă majoritate, deci toate instrumentele să ducem România acolo unde merită, adică între primele 5 economii din UE. Veneau bani europeni mulți, modelul comunităților liberale înfloritoare era acolo, trebuia doar să-l multiplici în toate județele, în pungile de sărăcie pesediste tradiționale, dar ce să vezi? Incompetență și ticăloșie!
 
Să vină să mintă fără jenă, în fața românilor, că deficitul este cauzat de investiții, este inconștiență. Asistăm la o cacealma electorală care poate arunca România într-o prăpastie din care nici banii europeni nu o vor scoate mai devreme de 10 ani. Dar câți români o vor mai lua la goană, în patrii de împrumut?
 
Cine a uitat criza din 2008-2009, când deoarece deficitul bugetar a fost atât de mare încât au trebuit tăiate masiv salariile, impozitate pensiile, puse taxe cumplite, TVA de 24%, să citească! PIB-ul prăbușit cu 9 procente, șomaj, sărăcie, firme care își retrăgeau investițiile, societăți românești cu lacătul pe ele, împrumuturi externe de urgență, pentru a nu intra în incapacitate de plată, cum a fost pericolul în 1999, când ne-a trecut glonțul pe la ureche. Asta înseamnă consum fără acoperire!
 
Și cine va plăti? Nu Ciolacu, căci el își permite să-și taie salariul cu 25%. Ci toți românii. Și mă întreb la ce-i folosește lui Ciolacu o țară în vrie, la frontiera estică a NATO și UE, la o aruncătură de băț de un război?", a explicat Rareș Bogdan.