MENIU

Rareș Bogdan anunță o nouă încercare de negociere a intrării României în Schengen: Dacă tot vine Karl Nehammer la București, să nu vină doar cu ideea de a-l înjura

Rares Bogdan

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, anunţă, sâmbătă, că se negociază în continuare pentru intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre şi se speră la un anunţ în acest sens în perioada 6-7 martie, când numeroşi lideri europeni se află la Bucureşti pentru Congresul Partidului Popular European. Unul dintre liderii care vor fi în capitala României va fi cancelarul austriac Karl Nehammer, principalul opozant al intrării României în Schengen. 

Rareş Bogdan a fost întrebat, sâmbătă, la o televiziune de știri, despre intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre, după intrarea cu graniţele aeriene şi maritime.

”Sigur că mi-ar place foarte mult ca, în momentul când veţi face emisiuni, probabil, cu toţi cei 13 şefi de stat şi de guvern care vin la Bucureşti între 6 şi 8 (…) să putem să avem şi un anunţ excepţional. Nu ştiu dacă se va reuşi acest lucru. Nu ascund că lucrăm la asta, încercăm să obţinem o negociere, că, dacă tot vine Karl Nehammer şi îl vedem la faţă, măcar să vină şi cu un anunţ, să nu vină doar cu ideea de a-l înjura”, a răspuns prim-vicepreşedintele PNL.

Rareş Bogdan continua că creadă că intrarea definitive în Schengen se poate obţine în acest an: ”Da, da, poate fi 2024 cu un anunţ prietenos făcut de liderii partidului de guvernământ din Austria, chiar la congresul de la Bucureşti (…) Nu vreau să creez aşteptare”.

Congresul Partidului Popular European are loc la Bucureşti, în perioada 6-7 martie.

Congresul PPE va reuni peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care  se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European,  şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Mai multe articole despre:
Rares Bogdan karl nehammer spatiul schengen