Rareș Bogdan s-a dezlănțuit, în direct la Realitatea TV
Ediție incendiară a emisiunii Jocuri de Putere, la Realitatea TV, tema fiind interviul acordat de Ion Iliescu ziarului francez Le Figaro, negat ulterior de fostul șef de stat, din cauza cuvintelor care i-au fost atribuite în presa franceză și preluate ulterior de presa din România.
Rareș Bogdan s-a dezlănțuit, în direct la Realitatea TV: "Cea mai tare sintagmă rostită de Ion Iliescu este că nu există un stat paralel. Repet, Ion Iliescu afirmă că nu există un stat paralel. Ion Iliescu a pulverizat baza discursului lui Liviu Dragnea, care de doi ani caută statul paralel și se luptă cu el.
Cea mai multă energie investită de Dragnea în ultimii doi ani nu a fost pentru școli, grădinițe, spitale și drumuri, ci pentru a demola statul paralel. Cine e statul paralel? Toți cei care nu sunt de acord să fie iertat de pușcărie. Adică milioane de români din țară, milioane de români din Diaspora, Juncker și Timmermans, toată Comisia Europeană, Statele Unite, vreo 12 ambasade in numele națiunilor lor.
A făcut și alte afirmații devastatoare. A admis că problemele personale ale lui Dragnea pune PSD într-o poziție complicată, a acuzat faptul că nu mai există dialog intern, că membrii partidului nu mai au încredere unii în alții, că în PSD există o fractură, a afirmat că este cea mai gravă criză de când există PSD, că excluderile din PSD sunt un spectacol jenant. PSD nu are o personalitate sustinută suficient de mase, a afirmat Iliescu.
Să vină Iliescu să spună asta după ce te-ai plimbat cu minciunile prin platouri, ai dus după tine ceaslovul și ai promis repararea nedreptăților, dar ai avut doar grijă de propria piele, e un semnal extrem de puternic. Dar ce a urmat aseară, după ce am dezvăluit câte ceva din interviu, e incredibil.
Circ absolut: Dăncilă refuză, voalat, prezența președintelui la ședințele de Guvern. Vă chem eu, dacă consider necesar - vă traduc spusele premierului, de o impertinență extraordinară".