MENIU

Rareș Bogdan, dat în judecată de un vicepreședinte PNL. Ce a spus vedeta Realitatea TV

Realitatea TV este în ultima perioadă o ţintă a premierului Victor Ponta, dar probleme sunt şi cu tabăra liberală.

Realizatorul Rareş Bogdan gazda emisiunii "Jocuri de putere", a fost dat în judecată de vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Conflictul dintre cei doi a început în noiembrie 2014, după primul tur al alegerilor prezidenţiale. După ce Iohannis a obţinut scoruri sub aşteptări în câteva judeţele conduse de preşedinţi de CJ liberali, a apărut teoria unor trădări în rândul aşa-zişilor baroni locali. În acest context, într-o emisiune moderată de Lavinia Şandru, Rareş Bogdan a făcut o afirmaţie controversată: "Sorin Frunzăverde am înțeles că umblă beat de la prânz. Este un trădător de meserie. Individul acesta mă scoate din minți."

Frunzăverde a vrut să intre în direct prin telefon, pentru a un drept la replică, însă Rareş Bogdan a afirmat că îl va suna în timpul emisiunii sale, "Jocuri de putere", după ora 22. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar preşedintele CJ Caraş-Severin a depus o plângere la CNA. Ulterior, potrivit unor surse apropiate de Sorin Frunzăverde, acesta l-a dat în judecată pe Rareş Bogdan.

Mai multe, pe stiripesurse.ro

Mai multe articole despre:
Sorin Frunzăverde Rareş Bogdan