RAR, anunţ de ultimă oră pentru mini-vacanţa de Sfânta Marie
Anunţ de ultimă oră de la RAR, pentru mini-vacanţa de Sfânta Marie. Ca urmare a faptului că, prin hotărâre de guvern, zilele de 16 și 17 august sunt libere, programul în toate reprezentanțele Registrului Auto Român din țară va fi modificat.
Astfel, RAR anunţă că liberul din ziua de 16 august va fi recuperat prin prelungirea programului în perioada 20 – 24 august 2018, după cum urmează: în zilele de 20, 21, 22, 23 august, programul va fi de la 8.00 la 18.30, iar în ziua de 24 august programul va fi de la 8.00 la 14.30.
Liberul din 17 august va fi recuperată de angajații RAR prin prelungirea programului în perioada 27 – 29 august, când programul va fi de la 8.00 la 18.30.
Guvernul a decis ca zilele de 16 şi 17 august să fie libere, astfel încât mini-vacanţa de Sfânta Marie va avea cinci zile.
Mai multe articole despre:
SFANTA MARIE